..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

luni, 29 martie 2010

Jurnal de bord

.
Si’abia venise primavara.

Si iesisem, curatasem si apoi reparasem bicicleta, ma bagasem la un voley in parc, schimbasem tablourile in embassy... si asteptam duminica sa continui. Cu bicicleta, cu iesiri...

A venit ploaie si frig.

Cine vrea un atelier pentru biciclete, cu oameni priceputi, iaca pe langa spitalul coltea este straduta Coltei! Nu stiu numarul, dar este vizibila locatia, este singura cladire cu biciclete p’afara.

Am vazut acolo un nene care a centrat o roata crunta, in vreo 20 de minute. La sfarsit arata incredibil. Cu miscari sigure, precise, rapide, desi nu lucra deloc grabit. Cu aceeasi siguranta, celalalt mecanic mi’a reparat bicicleta, fara sa comenteze ca “asa e ea”, ca idiotii de la bikexcs, care erau obligati prin garantie s'o insanatoseasca. I’am urmarit muncind. Oamenii astia nu fac doar ce au de facut si gata. Ci arunca un ochi si pun mana pe totata bicicleta, fara sa le’o ceri. Se asigura ca daca ai plecat cu bicicleta de la ei nu ramai cu ghidonu’n mana dupa cateva zile, desi la ei te’ai dus sa’ti schimbe doar camerele. Astia sunt oamenii care ne arata ce stupizenii sunt procedurile care iti limiteaza, ingradesc indatoririle. Fara proceduri exista regula cea mare: treaba bine facuta. Iar oamenii de acolo fac treaba excelenta. Mi'au cerut doar 15 lei pentru manopera. Le'am dat 25 numai pentru cum i'am vazut cat de bine lucreaza. Cand am facut proba, inca mi s'a parut mica suma. E alta bicicleta!

Astfel ca... ati vazut vreodata un chopper ridicandu’se pe o roata? Credeati ca se poate? M’am trezit ca’l ridic fara sa vreau, atat de bine trage acum foaia. Evident, bicicleta nu a mers atat de bine nici in prima zi, evident aveam dreptate cand le spuneam celor de la bikexcs ce are bicicleta si ei in loc sa o repare ma intrebau daca am mai mers cu un monobloc ca asta! (Asta in timp ce saraca nici nu are angrenajul cu monobloc ci cu cuvete)

Apoi am primit un telefon. M’am dus si am schimbat tablourile din Embassy. (am uitat acasa pozele, probabil ca le public diseara) Am fost lasat sa ma joc cu ele asa cum vroiam. Asta dupa ce mi s’a spus ca mi’a fost ascultata obiectia si au fost facute cu culori mai vesele, luminoase, cu viata in ele.

Sunt cel putin vreo patru pe care le’as fi vrut, le'am pus cu inima stransa la vanzare. Am luat doar unul pentru un cadou – cineva m’a ajutat frumos zilele astea si chiar merita un multumesc plin.

Si asteptam duminica sa ies in curte, sa delimitez zona cu santier, sa o reorganizez. A venit ploaia. S’a sistat tot.

ps. si asa ma gandesc de ieri ca... uite, se poate trai viata si reparand biciclete.
pps. am uitat sa spun. am febra musculara.
.

vineri, 26 martie 2010

IT

.
cineva a ajuns la mine pe blog cautand:
cum poti sa te feresti de hiren boot cdsa nu schimbe parola

raspuns:
eliminarea optiunii de boot de pe CD
parolare BIOS
incuiare / sigilare carcasa.

oricare din cele trei este sarita... nu'i bine. pen'ca daca omu' stie sa foloseasca hiren's boot cd, atunci stie sa intre in bios sa'si configureze boot de pe cd. iar daca bios este parolat, stie sa se joace cu jumperii sau sa scoata bateria de bios. deci ori toate trei ori... distractie placuta!

ps. vezi ca exista si hiren's boot varianta USB! :D so... same thing.
.

De birou

.
Intră senior manajeru’ de it de multinaţională in the bureau.
Dă noroc cu mine zâmbitor şi zice:
- Ce mai faci?
- Păi prost, ce pot sa fac?
(aici am minţit ce’i drept. Sau nu am mintit, m’am referit la situaţie obiectiv. Căci subiectiv vorbind, uluitor, dar mă simt supercalifragilistic)

A luat o mină de om jignit, şi nemulţumit că mă pun eu împotriva curentului, că ies din rând şi nu respect linia oficială. A plecat clătinând din cap a “nu, uite şi tu, cu tine nu se poate lucra”.

I’am trimis mail.

Buna ziua,

adica ma pregatesc sa fac parastasul de 6 luni pentru tata;

ma pregatesc sa pierd vreo 7 milioane din salariu;

nu am acte pe casa, nu am bani sa impiedic casa sa se prabuseasca;

si ti se pare anormal sa'ti zic ca fac prost?

Acu’... mă aştept să vină cu d’alea de trei lei de care aud zilnic de la el “da, dar ştii, trebuie să fii profesionist, să laşi problemele deoparte în relaţia cu colegii”, ”da, dar ştii, trebuie să fii pozitiv, ăsta este cel mai bun lucru pe care îl poţi face, şi te asigur că ai tot suportul meu” (în timp ce caută useri nemultumiţi de faptul că le’am spus că’s agramaţi ca să îmi facă dosărel de penalizări si scăderi salariale).

Şi dacă vine cu d’astea... să mă bată alizeu’ dacă nu îi răspund:
- Auzi mă pinguin? Da’ ţie îţi filează rău o lampă! Zău!
.

joi, 25 martie 2010

status

.
statusul de mess cel mai cel de nemaipomenit de din ultima vreme:

i love sleep. my life has the tendency to fall apart when i'm awake, you know?

daaaaa.... ai cnoouu! :D
.


O multinaţională

.
definiţie

Multinaţionala este acel agent economic care este dispus să aibă cheltuieli mai mari cu scopul ca angajaţii sa aibă veniturile mai mici.

Caz aplicat: DHL are în intenţie a scădea salariul unui angajat (pe care Cargus îl permitea fără greţuri) cu 7 milioane (la prima strigare) deşi rezultatul va fi o creştere a cheltuielilor DHL cu minim 10 milioane (tot cheltuieli lunare).

Iar dacă respectivul angajat va lua o anumită decizie, multinaţionala va avea încă 6 milioane cheltuială suplimentară şi inutilă.

Dar multinaţioanala are bani. Îşi permite aceste cheltuieli suplimentare. Cu sfânta condiţie ca să nu existe vre'un angajat al ei care să aibă un salariu mai mare decât trebuie.

Mai mult îi interesează păstrarea la un nivel scăzut al veniturilor angajaţilor decât eficienţa economică. Este mai important ca indivizii să trăiască la limita onestului, ca să nu aibă curajul să clatine barca spre mai bine, decât evitarea unor cheltuieli, decât eficienţa economică.

ps. firesc nu este cazul sa intrebati despre care engajat este vorba. nu numai pentru ca este evident, dar si perntru ca au fost mai multi in aceasta situatie!

------
later edit
iar asta se intampla in timp ce mailurile oficiale care curg de la conducere plang cu promisiuni ca se va avea o mai mare grija de angajatii cargus (achizitionati odata cu compania), ca sa opreasca exodul acestora spre locuri unde se mai gaseste cate o farama de bun-simt! nu sunt amuzanti?
.

marți, 23 martie 2010

Decoruri de carton

.
Tocmai am deschis ziarul financiar.

Cam totul este negru.

Datorii peste tot.

Nu la noi ci mondial.

Titlul:
Viitorul marilor economii este cenuşiu din cauza datoriilor mari acumulate în timpul crizei

Şi osatura conţinutului:
Supraîndatoraţi:
Japonia 192,1
Italia 115,2
SUA 83,4
Franţa 79,7
Germania 77,2
Canada 72,3
Marea Britanie 68,5
(cifrele reprezintă procente din PIB)

Citeşti aşa ceva şi daca eşti momâie, te gândeşti că vai, situaţia este rea.

Dacă nu eşti momâie, îţi pui prima întrebare, pe care jurnalistul financiar, evident nu şi’a pus’o. Că e profesionist până peste poate. Cui sunt îndatorate toate aceste economii?

Apoi, dacă hamserul învârte rotiţa, întelegi o realitate simplă. Datoriile nu sunt bani pierduţi! Datoriile înseamnă la nivel mondial bani mişcaţi (sau în fine, bani care trebuie să se mişte)! Noi suntem obişnuiţi să vedem datoriile ca fiind pe bani duşi pe apa sâmbetei fiindcă de regulă ne gândim doar la propriile datorii. Sau în caz rar, la datoria grupului din care facem parte (firmă, oraş, ţară).
Însă la nivel internaţional, echidistant, datoria unei ţări înseamnă venitul alteia.

Iar daca aceste economii au datorii atât de crunte faţă de alte economii... înseamnă ca în realitate nu ele (mai) sunt marile economii!

Articolul putea fi la fel de bine unul pozitiv: China, Pakistan şi... Romania au de primit de la Japonia, SUA, Franţa, Germania... zeci de procente din PIB’ul lor!

Dar nu se putea nu? Articolele financiare actuale trebuie să fie negre, pesimiste. Este un alt decor de carton care trebuie făcut credibil, pe spatele căruia - ca şi în cazul războiului contra terorii - marea masă de pinguini trebuie să accepte salarii de mizerie, scăderea calităţii vieţii, limitarea drepturilor personale şi aşa mai departe.

Până de curând se duceau războaie în numele unor concepte. Adevăr, bine, libertate, religie. Acum se duc împotriva unor concepte. Teroare, criza... Ahh, tare inteligentă marea masă de... pinguini, care merge înaine încolonată, ascultătoare!

-------------
later edit.
în articol se spune ca acestea sunt datorii către fondul monetar internaţional. dar să fim serioşi, ce a produs acest fond atât de valoros încât cele mai puternice ţări din lume sa'i fie îndatorate în halul ăsta?! cine este fondul ăsta de a căpătat drept de proprietate asupra PIB'urilor celor mai faimoase ţări ale lumii?
.

Despre cursuri. Si lemn.

.
De când cunoaştem noi cum îşi petrecea omul viaţa, ştim că el avea o ocupaţie de bază, aceeaşi pe tot parcursul vieţii lui. Unu’ era tâmplar. Altul era fierar. Altul era soldat. Popă. Agricultor. Vânător. Şi aşa mai departe.

De când a apărut fuga aberantă, disperată, după profit, omul nu îşi mai dedică viaţa unei meserii. (Şi ne mai mirăm că scade calitatea.)

Pentru că la un moment dat a apărut concedierea.

Şi apoi a aparut şomajul.

Iar unul din răspunsuri a fost recalificarea.

Încât s’a ajuns ca să fie stare de normalitate trecerea de la o meserie la alta.

Şi cursuri de calificare / recalificare.

Apoi cursurile au devenit o constantă. Iar asta mare aberaţie estem!

Deşi “omul cât trăieşte învaţă” este o vorbă adevarată, ea nu se referă la aşaceva!

În lumea care face cursuri adulţilor...

Adulţii nu mai învaţă cu adevărat... adulţii aplică doar uneori de formă – dacă era să aibă înclinaţie, înţelegere, către acea treabă, atunci o ştiau deja. Sunt deja adulţi, ceea ce i’a interesat cu adevărat au învăţat deja. Ceea ce nu au învăţat înseamnă că oricum nu reprezintă un subiect demn de atenţie reală pentru ei!

Adulţii dacă aplică, aplică de formă ce au aflat în curs... Nu dintr'o înţelegere, simţire adâncă. Şi lucrurile ajung să fie făcute de formă. Şi firesc lucrurile făcute de formă funcţioneaza ca atare.

Iar în lumea de azi cursurile devin o constantă în viaţa curentă. Cel puţin în multinaţionale. O lume de formă.

-----------------------

Aseară am făcut ceva bricolaj. Uşa cea mare de jos, de la intrare, rămăsese fără un pătrăţel de lemn. Care se spărsese.
Şi ieri venind de la muncă, mi’am luat o bere de la proaspătul deschis butic din colţ. Unde intrasem iniţial pentru o îngheţată, dar nu aveau. Iar Timisoreana se pare că a revenit iar la un gust care îmi place.
Am scos menghina din debara – de când mi’am inspectat moştenirea, menghina mi’a plăcut cel mai mult – şi am încropit un mic atelier în bucătărie. Vreme de vre’un ceas sau două am ciocănit, tăiat, pilit, cu berea şi cu nişte biscuiţi săraţi la îndemână.

Am recondiţionat pătratul cu pricina şi l’am infipt la locul lui în uşă.

Azi abia aştept să pun mâna iar pe lemne, să recondiţionez taburetul din bucătărie. De plăcere, aşa, bibilit uşor, încet, în tihnă.

Nici măcar nu m'am îndurat să dau drumul la muzică, bibilirea lemnului îmi ordona şi calma gândurile într'un mod perfect.

Aş fi vrut să mă fac tâmplar. Să lucrez cu lemnul.
.

luni, 22 martie 2010

Jucarie

.
stiu ce jucarie vreau de ziua mea!

Camasile

.
Călca o cămaşă. Era dumincă, dimineaţa spre prânz. Mozart. Făcea mişcările largi, lente, aproape în tactul muzicii. Era mai degrabă atent să trăiască muzica decât să calce acea cămaşă. Lăsa să curgă muzica prin el. Iar din când în când mai arunca o privire la televizor.
- Nu poţi să te mişti mai repede? Adoarme omul până termini tu!
El îşi roti privirea către canapea, spre ea. “Oh la naiba, iar a apucat’o. Firesc, iar strică duminca încă de la început!”.
- Ţi’am zis că nu obişnuiesc să calc, îi zambi.
- Hm! Te mişti ca ochii mortului!
- Ne grăbim undeva? E duminică, facem activiăţi domestice, tu te distrezi lăsându’mă să’mi calc singur camaşile. “Iritarea asta a ei... Poate fi de la mine sau poate fi din trecut. De la mine în general sau de la faptul că mă mişc acum chiar destul de ineficient din punct de vedere strict al acţiunii pe care o fac. În privinţa asta chiar are dreptate. Nu o pot contrazice. Iar să’i explic din nou că uneori nu contează atât de mult ce faci exterior, cât ce faci interior... nu este cazul. Şi în ceea ce priveşte interiorul meu, acum chiar sunt foarte eficient. E duminică şi simt din plin lucrul ăsta. Degeaba i’aş repeta. Nu vrea sa accepte perspectiva asta. Aşa că voi continua să’i arăt că funcţionează, că viaţa e mai frumoasă facând lucrurile mai atent la interiorul tău, decât simplu exterioare. Pur şi simplu eşti tu în viaşa ta, nu eşti un robot care îndeplineste tot felul de acţiuni. Iţi conştientizezi existenţa ta în viaţă, în toate lucrurile pe care le faci.
Oare nu vrea să accepte acum sau nu va vrea niciodata? Nici nu vreau să mă gândesc că nu s’ar schimba din nou. Că nu va redeveni clopoţelul care era cândva. Sper că este doar trecutul recent care o doare. Şi ţipă. Se zbate şi creează zbatere împrejur. Pot înţelege, pot accepta. Bun, şi ce’i răspund ei acum? Să’i accept în continuare iritarea? Dacă i’o retez, se va gândi că nu o înteleg. Iar să continui cearta cu ea e absurd. Pe motiv că eu calc cămăşile încet? Ridicol! Motivul real mai degrabă e din trecut, iar să deschid discuţia despre el... la ce’ar folosi? Nu ar face decât să se adâncească şi mai tare în ceea ce a fost. Oricum îi este şi aşa prea prezent în minte. Nu mai vreau să reactualizăm, să intrăm pe panta unde sunt umărul pe care plange, în loc să fiu cel lângă care trăieşte.
- Mi’ai spus să’mi calc singur cămăşile. O fac, dar o fac în felul meu. “Sunt eu şi daca e să fim împreună trebuie să accepţi asta. Să mă accepţi aşa cum sunt. Ori accepţi, ori... Sincer vreau tare mult sa accepţi!
- Care e totuşi problema?
- Păi stăm cu astea întinse prin casă, zise ea aratând spre masa de călcat.
- Aşa şi? Ascultă muzica! Uită'te la televizor! De ce te împiedici în amănunte d'astea?
Sau o fi iar nevoia ei de atenţie? În fond, stătea pe canapea de ceva timp, iar eu sunt total absent. Când sunt atent la alte lucruri ştiu că faţa mea devine inexpresivă, dispar ca prezenţă. Poate că pur şi simplu nu’mi simte prezenţa deşi e la doi metri de mine. Pentru că eu sunt plecat. Hm! N’am ce’i face, eu trebuie să fac asta, am nevoie de o modalitate de a’mi încărca bateriile dacă ea insistă să mi le descarce pe toate planurile. Iar dacă pur şi simplu vrea atenţie, să mi’o ceară altfel, nu aşa, răţoindu’se la mine. Sper să’i treacă ce are de trecut, altfel... nu ştiu daca mai merită chinul. Deja tind să se instaleze ca obişnuinţă istericalele ei gratuite. Nu vrea să renunţe la ele. Şi nu fac atâtea eforturi ca să am o viata de certuri. Deşi aş putea, fiindcă în fond ar fi o ironie comuna. Am crescut cu certuri, pot continua cu certuri. Însă ar însemna să nu fac nicio schimbare în viaţa mea.
Apoi el mai făcu câteva glume cu tatăl ei, ca sa arate ca subiectul este mai bun ca subiect de glumă decât ca subiect de ceartă, şi o privi cum pleacă în bucătărie.

Trecu un an şi jumătate.

Îşi călca o camaşă, luni, de dimineaţă. Deşi dormise puţin, câteva ore doar, se trezise din proprie iniţiativă cu o oră înainte să sune alarma aeriană. Cea pe care o avea la telefon ca sorie la trezire.

Aşa ca nu era deloc grăbit. Presa fierul pe textila neagră, doar pe jumătate atent, fără să’şi facă obişnuitele griji legate de pericolul cutelor. Nu mai aranja ca de obicei cu atenţie fiecare bucată de pânză pe care urma să o calce. Practic, nici nu’l interesa rezultatul. Mergea la întâmplare, fără să calculeze nicio mişcare. După câteva secunde realiză că aproape a terminat jumătate din camaşă. Avea o eficienţă uimitoare. “Uau, ce viteză! Dacă m’ar vedea acum cât de repede calc, m’ar iubi, nu?” Râse cinic.

Culmea ironiei, când se despărţiseră ea fusese cea care reproşase că nu o înţelege, că nu înţelege că pe ea o doare. În fond, avea îşi avea partea ei de adevăr. El nu reuşise să conceptualizeze toate gândurile de mai sus, ci doar acţiona în virtutea lor. Mai ales când ea se arăta atât de pusă pe ceartă. Aşa că realmente nu’i spusese nimic care să arate cât înţelegea. Ci doar făcuse. În ideea că faptele contează mai mult decât cuvintele. Ceea ce în acest caz cel puţin, a fost fals.

În ultimile două zile iar nu mâncase. Şi abia începuse din nou săptămâna trecută. Poate pentru că este mai uşor să fii amorţit decât să doară. Sau naiba ştie de ce.
.

joi, 18 martie 2010

Mutinationalistii ma invata!

.
Mi’au propus curs, i’am intrebat de ce sa ma duc, da bine pe undeva? Mi’au raspuns vag, am zambit si m’am dus. Cica time management.

Sa nu fiu rau, cursul a fost ok. Am aflat nou numele unui roman, pe care l’am si uitat. Dar pentru cei ce considera cartile ca fiind niste obiecte bizare pentru oameni care nu stiu sa traiasca... da, le spunea lucruri utile. Cu conditia sa fie din categoria de americani care daca nu li se spune cum sa’si lege sireturile... fuc, iaca problem!

Insa mi’a adus aminte de o dandanaie mai mare.

Ca de cativa ani ma tot freaca din timp in timp cate unii la neuron cum ca una e eficienta si alta e eficacitatea! Deh, necunoscatori de limba romana.

In mintea mea astea doua erau sinonime de cand muica le’a si m’a facut.

Insa scriitorii de borsuri (si brosuri) de taraba au inventat o traznaie: ca ar fi diferite! Firesc, nici ei cand ii iei la bani marunti nu mai sunt convinsi care e unul si care celalalt, si nici nu’s coerenti unii cu altii.

Treaba asta mi’a fost ridicata la fileu chiar si de unu’ pe pozitie de profesor de facultate. Un nimeni, dar na’ uns profesor! Si’o bagase in curs, inainte ca sa’i fie si lui foarte clara. L’am facut repede sa se incurce, sa se balbaie si sa conchida cu: este mai de finete, oricum, ati cam prins ideea!

La curs na idee noua: ca una ar insemna sa faci lucrurile in timp (ceas), alta ar insemna sa le faci bine (busola).

Da, exista aceste aspecte diferite in realitate, dar chiar este legitima corelarea lor cu respectivii termeni?
DEX’ul spune ca nu.

...As mai fi dezvoltat putin, dar m’am plictisit de subiect. Si a aparut ceva treaba de facut
.

De la teatru pornind pe langa

.
Am fost de curand la teatru. La TNB, ca sa evit pe cat posibil surprize prea moderniste pentru gustul meu.

Am ignorat motivele pentru care incetasem sa mai merg cu destui ani in urma. Vulgarizarea textelor, a jocului, penibilitatea publicului care aplauda ca reactie infantil-emotionala la rasturnarile de situatie stabilite din scripte in loc sa aplaude prestatii remarcabile. Ca la un teatru de papusi unde copii se entuziasmeaza si aplauda cand vanatorul il omoara pe lup, cand se intampla ceva bine. Nu asa cum se intampla candva, cand aplauzele erau directionate (cu maturitate) care actorii care reuseau sa creeze momente deosebite prin calitatea prestatiei lor (sau pentru curajul de a spune ceva interzis).

Dar intrucat de curand din nou dau frau liber chefurilor de moment ignorand gandurile care imi cantaresc, si care imi explica o gramada de aspecte pro si contra, fusei deci la teatru. (daca iar mi se spune ca l'am folosit gresit pe a fi, ma arunc in fata bicicletei!)

Si fu bine.

Tectonica Sentimentelor
. Singura vulgarizare mai pregnanta este nivelul de nuditate al personajelor. Ceea ce fiind baiet (cu mintea la paduri cutreierand...) si fiind in primul rand, am gasit o cale de a permite momentan acest compromis.

Am ales piesa asta cu ideea de a afla cat de departe sunt de locurile comune (topicurile uzuale) ale discutiilor despre sentimente. Fiindca la modul in care vad ca reactionez (sau mai bine spus nu reactionez) sentimental... evident sunt departe de firescul lucrurilor.

Insa... putine replici mi’au creat reactii printre idei. Mai mult mi’au creat aduceri aminte. Ah, as fi vrut sa auda replica asta X... iar pe asta Y... Am notat vreo doua-trei dintre ele si’atat.

Insa m’a nemultumit un lucru. Aplauzele erau indreptate insistent catre actita principala, o recent-fosta frumusete perturbatoare, in fine, actrita cu istoric, consacrata. Desi ca joc rareori ma convingea.
In timp ce exista o alta actrita foarte tanara care avea un joc mult mai convingator. Insa aplauzele o ocoleau. Iar eu eram prea obosit ca sa mai infrunt sala si sa aplaud de unul singur ceea ce vedeam ca era bine, frumos, meritoriu.
Nedrept.

Aplaudacii momentului au inceput sa cunoasca topurile. Si aplauda actorii din top, nu calitatea observata direct. De fapt nu este ceva nou. Deh, spiritul de conformare sociala. Cu aproape 10 ani in urma eram in teatrul din giurgiu. Pescarusul, de Cehov, parca. Si m’am trezit singurul specatator care il aplauda pe un actor tanar. Giurgiuvenii ramaneau imobili. Pentru ca era fiul directorului (sau ceva similar). Si considerau din start ca era pe scena datorita calitatii de fiu, nefiind dispusi de a’i verifica si calitatea de actor. Dupa cativa ani, un amic din giurgiu mi’a zis "Mai, aveai dreptate, ai vazut mai mult decat vedeam noi. Respectivul chiar a crescut un actor mare, uite, acum e la bucuresti!". (trec acum peste stupizenia abordarii acum e actor la bucuresti, deci oh, chiar era bun...) Din punctul meu de vedere, este acum un dezradacinat. L’am vazut aici de curand fiind vioara principala in proiecte care alieneaza norme ale bunului-simt comun (lucru totusi de altfel de asteptat, in giurgiu el folosindu'si statutul pentru a'ai imbogati palmaresul cu cat mai multe minore, insa una este cand faci asta in particular, alta este cand impui de pe scena anumite abordari, fiindca, sa fim seriosi, scena pentru multi are o autoritate per se, are ethos, ceea ce se intampla sus pe scena fiind folosit ca argument in dispute de idei).

Intorcandu’ma la piesa de alaltaieri, cu fetita Valentina Zaharia, nu mi’e foarte clar. Reusea sa faca un rol bun fiindca nu era un rol foarte dificil? Chiar si asa, stapanirea mimicii era excelenta. Iar naturaletea remarcabila. E drept, nu au existat profunzimi, insa nu stiu daca lipseau din repertoriul ei ca actrita (tanara) sau lipseau din rol (desi cred ca le’as fi gasit loc si rost).

Acestea fiind spuse, trecem la subiectul doi. Nuditatea.
Si nu nuditatea feminina, ci masculina.
Si nu nuditatea prezentata de barbati, ci ceruta de femei.
Acasa am bananait un pic cu gugalu’ in legatura cu piesa asta. Si gasesc un blog care provoca placeri admiratoarelor unui actor (cel din piesa in cauza), postand poze seminud cu acesta, si aratand unde se mai gasesc si altele de acest tip! Blogul apartine unei fete si se adreseaza in acea postare unor prietene.

La naiba!
Desi auzi peste tot femeile afirmand ca nu sunt incitate de nuditatea masculina, iaca schimbare.
Schimbare care arata femeia (de tip nou) mai legata de fizic (si in aceasta directie) decat barbatul.
Fiindca barbatul mergatoriu la teatru, care admira o actrita, pe legea mea daca el cauta poze cu ea goala pe net! Nu vorbesc de barbatul care se trezeste ca are chef de o anumita actrita, ci acela caruia ii place, care o admira.
Insa iata femeia coborand mai aproape de animalic decat barbatul. (nu este o noutate pentru mine, este o reafirmare a unei nemultumiri)

Oriucm, cand admiri un actor, fie femeie ori barbat, nu mori de nerabdare ori placere sa'l vezi nud sau seminud!

In pauza ma uitam in hol, pe pereti (sala atelier). Poze cu actori, actrite din vremuri trecute. Actrite care rupeau rasuflarea barbatilor prin eleganta, prin rafinament, nu prin nuditate. Dar deh, eleganta si rafinamentul sunt mai dificil de reusit. Nuditatea este mai facila, si in plus are si ca bonus ca iti creste plaja de clienti.

Asta e problema de fond. Ca acum nu numai comertul se face pentru clienti, dar si artele! Lucru care anuleaza insusi fondul notiunii de arta.
.

Limite

.
De dimineata, la iesirea de la metrou, intalnit cu o colega. Urmat un mic schimb de vorbe care s’ar fi transformat chiar intr’o mica discutie, daca nu ajungeam atat de repede la birou.

La un moment dat, din varii motive s’a declarat oficial suparata pe mine. N’am intrebat’o de ce (mda, din nou nu intreb de ce). Am presupus din start ca sunt doua motive posibile. Fie pentru ca tocmai afirmasem ca eu n’am colegi, si cand ma intrebase strict daca ea este colega mea... am spus ca nu sunt sigur. Fie – al doilea motiv posibil – pentru ca o inclusesem in marea masa de prosti pe colega ei de birou, intr’o discutie directa destul de serioasa cu vreo saptamana sau doua in urma.

De fapt inca nu’mi era clar de ce afirm ca eu nu am colegi. Fiindca totusi fac referire la ei cu folosind acest termen, nu numai in discutii ci si in gand. Abia dupa ce am ajuns la birou am inteles. Stiu ca nu acord aceeasi semnificatie cuvantului. Si cand ma intreba daca este colega mea, nu vroiam ca printr’un raspuns siplu afirmativ sa inteleaga altceva decat raspundeam eu in realitate. Pentru ei statusul de coleg este cel care justifica compromisuri. Pentru mine nu. Daca unul dintre ei afirma o aberatie, face o tampenie, nu consider ca trebuie sa trec peste, sa fiu ingaduitor, sa inchid ochii pentru ca imi este coleg.

N’am intrebat care este motivul supararii fiindca rezultatul era acelasi. Si nu mi s’a parut important sa cunosc motivul, probabil pentru ca nu’mi pasa. Dar si mai probabil, pentru ca am considerat mai important decat sa rezolv o mica nemultumire personala, sa continui discutia spre alte lucruri, mai interesante. Oricum nu era o suparare de fond si nici una care realmente sa afecteze ceva.

Nu’mi mai amintesc cine si in ce context a spus cuvantul limite. De aici aparea sansa unei discutii reale.

Fiindca in fond eram de acord cu ea cand afirma ca limitele au un rol, ele exista ca sa reglementeze ceva, comportamente...

Insa pe de alta parte... mie mi se'n'falfaie de limite.
Le consider utile pentru alde vanghele. Pentru cei dedesubtul lor (dedesubtul limitelor), nu ca forta de aplicare, ci ca intelegere. Cand intelegi de ce exista o limita, o regula, ce rost are ea, ce pericole evita, ce reglementeaza in background, si cand aceasta intelegere este nu numai la nivel simplu - rational, ci este o intelegere interiorizata, integrata in simturile tale... atunci stii cand sau daca o poti ignora.
In fapt, atunci pur si simplu nu mai ai nevoie de ea. Fiindca oricum o aplici cand isi are rostul, prin intelegerea situatiei, nu prin cunoasterea regulii.
Ceea ce duce la un fel de paradox. Sa asculti de regulile pe care nu le intelegi, si sa le ignori pe cele pe care le intelegi... lucru cu care eu nu sunt de acord! Amuzanta treaba!
.

marți, 16 martie 2010

ţ, tz






uimitor - ţ scris tz nu este inventie de mess:
(as fi inclinat aici sa ma gandesc la moda nemteasca din epoca - k si z...)



iar asa arata sala tnb'ului candva:


mai multe lucruri interesante, aici!
.

Tipete

.
Din categoria meilu' - sursa mea de intelepciune.

DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII

"Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Mahatma Ghandi

Totusi asa am inteles de ce nu am fost niciodata in stare sa tip la cea de langa mine.
.

Dementa papilara

.
Cel mai bun sandwich ever!

Paine
Mustar dijon pe toata suprafata, in strat foarte subtire – cel mai subtire posibil.
Maioneza, pe toata suprafata, strat moderat.
Carne la mijloc(snitel de preferinta).
Praf de usturoi doar pe carne – praful de la kami, pentru ca are aroma mai mult de parmezan decat de usturoi!
Si un mot de gem de mure, de la raureni, firesc. Izolat, undeva in mijloc, ca sa mareasca la un moment dat intriga, mai mult decat credeai ca se poate, tocmai cand incepeai sa intelegi, sa te obisnuiesti cu simfonia de maioneza, hrean, mustar, usturoi si celelalte.

Am pus cap la cap prima data treaba asta acum cateva zile. Azi am recidivat. Si cand ma ospatez cu inventia asta gem mai liber decat atunci cand fac sex!

ps. iar azi am pus si o felie de cascaval, insa este degeaba, nu se simte. numarul maxim de gusturi care pot fi identificate a fost atins, cred.
.

Ce noroc cu colegii!

.
Fiecare nou coleg este un prilej de bucurie.

Iata cum fu ultimul!

Cand sefa lui ii face turul de onoare si ne prezinta pe fiecare in parte, din ce echipa suntem sau cu ce ne ocupam, eu ma prezint singur, serios, grabit, direct: sotul ei!

In jur se rade domol (astia sunt atat de surprinsi de faptul ca fac glume incat gluma in sine trece pe locul doi).

El o ia de buna (ca si exista o oarecare potrivire fizica, deci make sense), spune ceva de complezenta, parca aha, deci voi sunteti in familie aici. Eu mormai ceva indescifrabil grabit, dau din umeri scurt, ma intorc si ma asez la birou preocupat de alte lucruri.

Dupa ceva timp tipul afla ca de fapt sefa lui nu este sotia mea. Vine amical sa faca socialising, imi zambeste si’mi spune buna poanta. Eu ma uit la el impersonal si il intreb scurt:
- Care?
- Pai... ca esti sotul ei...
- N’am zis asa ceva! ii raspund usor iritat. Si ma intorc indispus la biroul meu, din nou, foarte preocupat de alte lucruri.
El pleaca nedumerit, cu neuronul impletecindu’i’se...

Dap, amuzanti noii colegi.
.

luni, 15 martie 2010

Greve PSD

.
Am avut contact cu radioul in ultimile zile.

Greve peste greve.

Ba au de ce, ba – surpriza! – n’au de ce!

Ca de fapt tabere exista la fel ca inainte.

Ca de fapt fondurile nu s’au modificat.

Ca de fapt bursele nu guvernul sau ministerul ci universitatile.


Mai tine minte cineva a mai de baza metoda de convingere publica a PSD? Minerii... ring a bell? Gramezi de oi folosite ca masa de manevra?

E adevarat, nu mai am contacte din maruntaiele vietii socio-politice de la noi. Ultimile informatii direct de la sursa au deja cateva mandate vechime. Iar acum cateva mandate desi PSD nu castiga voturi... obtinea controlul sindicatelor si al altor forme de organizare sociala.

Iar de curand... PSD a vazut ca a cam luat’o pe coaja cu remanierea asta, cu vopsirea in nuante moderniste, cu Geoana cel aparut surprinzator pentru schimbarea forte de imagine.

Ba chiar s’au agitat apele cu Iliescu cel nemuritoriu si la mandate nenumaratoriu! Ba ca’i viu, ba ca nu’i...

Si care au mai ramas resursele PSD azi? Cativa mamuti economici pe care i’au gabjit si pastrat sau vandut, si... ascultarea organizatiilor in care si’au infiltrat oportunistii proprii.

Asa ca daca in alegeri si’a furat’o... PSD incepe sa zguduie situatia cu ce poate: greve si alte miscari civile.


Iar ca distractie colaterala, firesc, PSD fiind compus din oportunisti... s’a trezit ca ramane fara parlamentari, care acum fug pe capete catre zari mai calde. Si propune (PSD) ca parlamentaru’ care schimba barca sa ramana fara mandat! Nu ca ei cand erau la putere nu furau la fel parlamentarii altora pentru a obtine majoritatea necesara chiar si cand cei proprii erau la bai, la soare, in ibiza sau... langa ibiza.

Ah... imi place PSD. Este forma de nesimtire legitimata in cei 45 de ani de despotism muncitoresc.
.

vineri, 12 martie 2010

Statul roman

.
Din nou, despre cum gasesc de cuviinta guvernantii sa ne faca viata mai usoara, mai frumoasa!

Trebuie sa finalizez actele de proprietate pe o casa. Acte nefinalizate cu vreo 50 de ani in urma.

Ma duc la notar, notarul imi cere pentru ca sa poata demara orice actiune de obtinere a actului de proprietate doua lucruri:
- Rol fiscal.
- Acte cadastrale

Pentru rol fiscal, de la fisc, mi se cere... act de proprietate!

Pentru acte cadastrale, functionarul roman imi cere... act de proprietate!

Si eu care credeam ca odata’n viata gasesti situatia rotii infinite in care nu poti obtine pentru mort act de deces pentru ca actul de identitate nu mai este valabil, si nu poti obtine act de identitate valabil pentru ca... nu are act de deces!!!

Macar in asta data nu am un tata mort pe masa, ci o casa in picioare.
.

Ecran albastru la instalare XP SP1. Si dual boot cu win 7.

.
Din surprizele tehnicii.

Din cateva motive am ajuns sa fac dual-boot win7 cu xp (adica mai multe jocuri nu merg pe win7, dar mai dureros, nici majoritatea softurilor de data recovery).

Firesc, in contra curentului, pe cat se poate. Adica peste tot vezi ca se recomanda sa pui 7’le dupa xp. Eh, il aveam deja pe 7. Si no way to uninstall it!

Asa ca incep instalarea XP curios de ceea ce’mi va oferi viitorul.

Totu’ merge mai frumos decat ma asteptam. Nu’mi spune ca nu vede harduri, nu’mi spune ca nu poate incepe instalarea din motive personale.

Ajunge la instalarea driverelor din propria'i tolba... se misca rapid. Cand bara ajunge undeva la cincizecisiunpic la suta... ecran albastru.
Eu insist.
El insista.
Eu insist.
El insista.
Ma uit atent, nu se intampla random. Ci doar in acelasi punct.

Placa de baza si procesorul sunt generatii la care xp’ul nu a visat vreodata.
Intru in bios si dezactivez una din functiile nou inventate de intel. De fapt pe toate.
Instalarea merge pana la capat de data asta.
Apoi reactivez functiile cu pricina. Puf, xp nu se mai incarca.
Ma intorc in bios, ma uit atent. Si incep sa activez cate una, in ordinea care’mi spunea mie neuronu’ ca ar functiona.

Asa o depistez pe cea care facea probleme, ultima ramasa, multi-core technology!

Stau cateva secunde si ma uit la el. Ii zic ca mi’ar placea sa foloseasca si tehnologia ‘ceea in xp. Asa ca pun sp3. Ca ma bate pe mine gandul ca au bagat in sp3 suportul pentru respectiva traznaie.
Ceea ce se si intampla!

Deci daca pe un computador generatie noua ai ecran albastru la instalarea xp, go to bios si dezactiveaza multi-core technology. Iar daca el insista, insista si tu, dezactiveaza toate tehnologiile care sunt prea noi pentru XP! Apoi update xp si reactivezi tot ce'ti vrea pipota.

In alta ordine de idei, firesc, XP'ul mi'a taiat de la boot 7'le. M'am distrat de capul meu, m'am jucat cu boot.ini (l'am editat manual, pentru ca msconfig nu era in stare sa faca o iota), ajung sa primesc superba optiune de a face boot pe Windows 7 sau Windows XP... insa in 7 primesc media boot error, press any key... la nesfarsit.
De pe hiren's boot ma joc cu un utilitar de MBR, marchez activa partitia pe care era instalat 7'le.
Acum e mai bine. Chiar face eforturi vizibile de a boota in 7. Doar ca secventa de boot a lui 7 este varzuita. Dar imbucurator, mesajul care ma anunta asta vine in mod indiscutabil de la 7, nu de la bios. Imi cere discul cu 7 pe care nu il am.

Insa tocmai am cetit niste lucruri frumoase, s'ar putea sa scap ieftin.
.

joi, 11 martie 2010

Greva la metrou...

.
Amenintare: Metroul va fi iar nefunctional. Greva, din nou.

Raspuns: Pai pupa’v’as pe portofel! Voi intra sarind vizibil peste barile de la casa, in cantitate egala cu zilele in care nu voi fi primit serviciile platite prin abonamentul meu de metrou! Nu din lipsa de bani. Ci ca reactie pentru nesimtirea voastra!

Am platit un serviciu, am platit si taxele la stat aferente subventionarii acelui serviciu public. Imi voi lua singur, daca va fi cazul, bunul achitat!

Si sa dea naiba sa sara bate’n’garzii aia analfabeti la mine ca sa ma opreasca. Le pun in cap toti oamenii din statia de metrou!
.

Indubitabil!

.
de pe mail:

Un nou studiu guvernamental finantat prin fonduri europene si desfasurat pe o perioada de 10 ani a concluzionat ca trei sferturi din populatia Romaniei inseamna 75% din populatie.


firesc, lipsa de surprindere este mai putin legata de rezultat, cat de sursa si amplitudinea studiului. ...ba inca putin si voi fi suprins de corectitudinea rezultatului!
.

Oportocraţia

.
Aristocratia teoretica, cea greaca, in care se afirma ca sistemul politic este bazat pe “conducerea celor mai buni”, a ajuns prin punerea in practica sa fie transformata pana chiar si la nivel de concept (!) in aristocratia moderna, unde se stipuleaza ca anumiti indivizi se bucura de mari privilegii in virtutea originii lor.
Uriasa distanta de la idee la aplicare.

Aristocratia, birocratia, democratia, meritocratia, plutocratia, tehnocratia... – si celelalte ...craţii imaginate, gandite, ca solutii – au ajuns in lumea reala, in aplicare, o singura forma de guvernamant: Oportocratia (aparatul de guvernare apartine oportunistilor). Nu cautati pe gugle sau in dictionare termenul.

Fiecarui sistem - care pe planseta proiectantilor continea ingredientele necesare unei lumi mai bune - i’a lipsit impermeabilitatea la oportunisti. Desi teoretic unele erau concepute avand in vedere si acest aspect, in realitate si’au dovedit impotenta in acest punct.

Iar cu timpul sistemele au fost concepute in avantajul oportunistilor. Probabil s’a incercat ideea “daca nu’i poti invinge, zapaceste’i!” (asta considerand ca a existat o ratiune coerenta la baza crearii sistemelor moderne, considerand ca democratia ar fi o teorie moderna). Dar oportunistii nu se zapacesc atat de repede.

Iar nicaieri nu stiu sa fi existat un sistem social care sa fie o pepiniera de oportunisti ca in estul comunist. Din start, comunismul in estul europei nu s’a afirmat prin idealisti, cum ar fi fost cazul. Idealistii au fost doar masa de manevra, tinuta departe de frâie. Aparatul conducator superior (decizional) era compus din oportunisti pana la ultima sa piulita.

Oportunisti care in ’89... firesc, prin definitie, au avut o usurinta (...indescriptibila) de a se plia pe noul sistem cerut de... ambient.
Mai ales fiind vorba de un nou sistem bazat pe capital. Ori detinatorii de capital fiind deja ei, oportunistii cocotati in varful vechiului sistem. Toate tipurile de capital, cu cateva mici exceptii – de capital intelectual, care oricum pentru utilizare are nevoie si de finantare.

Astfel incat dupa 15 ani, topul 300 al celor mai bogati indivizi este compus majoritar din ei. Din cei care au lucrat in comertul exterior, management si comert interior, cei cu relatii cu factori de decizie ai epocii precum sistemul PCR bazat pe pile, cunostinte, relatii... (sursa wallstreet) adica intr’un cuvant oportunistii sistemului, pentru care o burta proprie mai plina decat a celorlalti justifica orice actiune.

Iar pentru ca a venit vorba de pile, cunostinte, relatii. M’am saturat sa tot aud de tot felul de tare specific romanesti, cand vorba does not matter what you know, but who you know nu este nici romaneasca, ba nici barem in limba romana! Aceasta este pur si simplu o fateta a firii umane in functionarea ei sociala.

Revenind la cei 300, de un cinism perfect mi se pare afirmatia – din aceeasi sursa citata mai sus – care ne instiinteaza ca:

Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, un al doilea val de bogatie va intra in sistem, reprezentat de ajutoarele nerambursabile acordate de Bruxelles. Lor li se vor adauga investitii directe cel putin egale ca valoare. Aceasta realitate creaza* o noua oportunitate pentru cei care fie erau prea tineri, fie nu au fost suficient de bine plasati pentru a profita suficient de prima oportunitate. De aceasta data, regulile sunt scrise astfel incat maxim 80% din suma sa ajunga la cei 300, dar cel putin 20% sa ramana disponibili pentru a genera o noua generatie de persoane care sa dispuna de resurse mult peste medie. Iar tipul de caracteristici personale ce vor acorda avantaje fata de restul lumii este complet diferit decat in 1990, insa similar cu cel emergent dupa 2000. Adica vor fi favorizati cei capabili „sa faca bani cu capul si prin modul in care creaza* relatii intre oameni”.

Pasamite ei ar vrea sa restabileasca raportul pareto, care ar fi chiar just dpdv social! Iar restabilirea unui echilibru nu s'ar face prin apasarea pe cealalta parte a balantei, ci prin... adieri blajine.

Deci occidentul sprijina tinerii, afacerile bazate pe idei si competenta, nu pe sistemul de cunostinte al oportunistilor fosti comunisti. El (occidentul) face acest lucru asigurand prin modul de scriere a regulilor (!) ca partea leului va ajunge la... oportunistii de cariera care deja au depasit raportul Pareto, ajungand ca 5% din populatie sa controleze peste 90% din bogatiile tarii (sursa... wallstreet!). Nu pare nimanui ciudat modul in care ue incearca sa reglementeze lucrurile, asigurand un cash flow catre aceiasi fripturisti care au mentinut si sistemul comunist?

Oare acest lucru nu arata explicit faptul ca factorii de decizie ai ue sunt constienti ca nomenclaturistii nu erau inregimentati ideologic, ci oportunistic? Si constienti de acest lucru nu le ofera in consecinta aceeleasi pozitii de control economic al societatii... prin insusi modul de scriere a regulilor de impartire a fondurilor europene!?

Iar legea oportunismului a fost pompata in mentalul social cu forţă, prin mass-media, azi neparandu’i’se nimanui anormala afirmatia “oportunitatile nu trebuiesc ratate!” Cel care este in stare sa nu rateze nicio oportunitate este azi un individ model.

Au disparut istoriile vechi in care intriga era data de conflictul principiilor, oportunitatile fiind ignorate cu buna stiinta in vederea unui bun mai mare, mai larg, unui greater good.

*creaza - corect creeaza (corectare facuta de corectorul gramatical al blogului, voi povesti despre el la un moment dat).
.

rrom, rom, Romania?

.
Tanti Cara a scris un mic articolas care m’a facut sa pun o intrebare pe care o tin pe sinapsa de ani de zile:

Grecia a putut, si a si gasit de cuviinta sa creeze un mare conflict cand Macedonia si’a ales numele de... Macedonia, pe motiv ca acel nume face parte din fondul grec...

Insa despre asemanarea dintre Romania la rromi... nici un oficial al statului nu s’a auzit sa fi depus vreo contestatie...

Ma intreb acum... maimutareala asta cu rromi... are si vreo baza legala, s’au inscris undeva intr’un opis de nume de populatii termenul asta? Sau este o abureala mass-media, iar in tampenia ce o guverneaza s’a gasit de cuviinta ca da bine (din nou) sa fii mai catolic decat papa si sa creezi confuzie intre numele tarii tale si cel al unui neam despre care intreaga europa vorbeste nu numai printre dinti ca ar fi un flagel. (inainte sa ma acuze cineva de rasism, sa asculte rfi in limba franceza, interviurile cu demnitari francezi, italieni... europeni)

S’a uitat cineva la olimpiada, la sport international... vreodata? Cand concureaza romani au vazut ca scrie rom? Crede cineva ca exista straini care fac diferenta datorata unui r in minus care oricum nu ar avea loc, fiind acceptate numai trei caractere?

Deci... de ce statul roman nu a reactionat la denumirea de rrom?

ps. pt tanti Cara: am descoperit cu uimire, cu cativa ani in urma, ca Romania exporta masiv produse textile. Si sunt convins ca mai sunt si alte chestii pe care nu le stim, dar se exporta in draci.

pps. ah, uitam corectarea de baza pentru articolul veronicai. nu sunt cateva sute de ani, ci cateva decenii in care romanul a fost obisnuit cu sistemul munca'n zadar.

later edit. si nu i se pare nimanui cretinoida treaba ca noi nu mai avem voie sa le spunem tigani, ci rromi, in timp ce ei intre ei se apeleaza numai cu tigane, nefolosind vreodata rromule?
.

marți, 9 martie 2010

...

.
De cand a disparut cenzura, a disparut un anumit tip de umor. Cel care aparea in discutiile fara cuvinte. Cel din discutiile punctelor de suspensie, al comuncarii corporale, al intelesurilor nerostite.

- Ai auzit...?, miscare larga cu capul spre stanga.
- Despre...?, ridicarea lenta barbiei.
- Pai..., pieptul umflat.
- Da' oare chiar...? sprancenele usor ridicate.
- Nu stiu, poate..., privirea coborata la semiinaltime.
- O fi..., fata usor inaltata.
- Neaparat!... barbia impinsa spre inapoi.

Samd. Toma Caragiu era un maestru al acestui tip de discutie.

Ma indoiesc ca astia mai mici il mai pot intelege!
.

Rosturi

.
Decat o viata comuna, mai bine lipsa.

Iar daca nu exista posibilitatea de a ridica viata la extraordinar, de a’i da o semnificatie inalta, atunci cu siguranta coborarea ei in tragic ramane preferabila ordinarului, banalului.

Cred ca asta a fost tata.

Sau poate proiectez. Poate asa vad doar eu lucrurile, si pentru ca este un algoritm care explica atat de bine pasii lui... i'l imprumut cu generozitate.
.

Si alte mecanicitati

.
Adineauri am realizat ca mi’e foame. Un gand a intrebat “bun, unde gasesc ceva mancare?”. Fiind la birou, pe gugle dupa rafael sotomayor, am avut intentia de a cauta, tot pe gugle… si mancare! Nu firma de catering, ci mancare in sine.

Similar, cu ani in urma, dadeam primul ajutor pe marginea unei sosele, intr’un accident de la constanta spre bucuresti, unei fete. Cand inventariam ranile, ca sa aflu care sunt cele mai periculoase si am ajuns la antebratul cu o parte din el smulsa, m’am oprit un moment intrebandu’ma unde sunt venele. Vedeam tendoanele sfasiate, trebuiau sa fie si venele prin preajma. Ceilalti imi spun ca nu m’au vazut oprindu’ma in loc, ca m'au vazut miscandu'ma cap-coada cu o viteza deosebita, insa eu stiu ca am facut’o. Si ea a avut timp sa imi vada privirea si sa urmareasca directia ei. Cand a descoperit starea in care ii era mana, s’a ghemuit pe ea, umpland rana cu pamant, cu iarba uscata, cu tot felul de mizerii. Atunci, in creierul meu un gand a spus “Am gresit, trebuie sa o iau de la inceput! Sa restartez! Sa dau inapoi la ultima salvare!

Folosirea computerului creeaza automatisme mentale ciudate…
.

Zile fara sir

.
Te trezesti. Te duci la munca fara chef. Stii ca nu te asteapta nimic interesant acolo, nimic care sa’ti testeze limitele, nimic care sa ti le forteze, sa ti le impinga mai departe.

Ajungi. Si stai. Stai la birou. Faci nimicuri. Rezolvi lucruri a caror rezolvare o stiai deja. A caror rezolvare nici macar nu ai gandit’o tu. Ti’a fost data odata cu biroul.

Si astepti. Astepti sa se termine ziua. Sa scapi de plictiseala. Sa se termine. Astepti. Astepti.

Pleci acasa.

Ajungi.

Dupa 8 ore in care ai trait asteptand sa se termine (undeva pe fundal), asteptarea a devenit mecanica. Deja nu o mai constientizezi. Fara sa realizezi, acum astepti sa se termine ziua. Faci mici chestii colorate, tragi cu maimuta’n baloane, te uiti la un film, nimicuri in continuare, mecanic.

Faci nimicuri asteptand sa se termine. Asta faci zilnic 8 ore la munca, tot cu asta continui si acasa, mecanic. (mai ales intr'o casa in care de un an de zile asteptai sa se termine. cancerul. atat a fost? doar un an?)
.

luni, 8 martie 2010

Pitesteni undercover

.
Mica poveste. Tocmai auzita la o sueta.

A, pai in viena n’am avut probleme, m’am descurcat cu engleza. Ba chiar am intalnit pitesteni. Ca unu’ dintre noi injura la telefon la greu in tramvai.
I’am zis "ba, mai incet!"
El "eh, cine o sa ma inteleaga?"
Niste tipe de alaturi: "pai noi!"
Se rade.

Ele intreaba: "de unde sunteti, baieti?"
Noi: "din bucuresti".
Ele: "ah, noi suntem din pitesti."

Acum rad cei care asculta. Fiindca ei stiu ca el e de fapt tot pitestean. Tipul adauga: ba’ da chiar toti cinci eram din pitesti!

Dar au zis toti in cor ca’s din bucuresti! Ah, de cate ori nu auzi d'astia spunand noi, bucurestenii stim ca... - si vorbind tampenii pe langa subiect...
Din ce motiv se declara bucuresteni?

Ei chiar se credeau bucuresteni daca locuiau aici de cativa anisori? Sau incercau sa para mai tari? Sau le era jena de pitesti?
De ce ar zice un om ca este din alta parte, decat din cauza unei jene? Si daca ar avea mintea la locul ei de ce le’ar fi jena de pitesti?

Provinciali de multinationala...
.

ninge

.
si mi'aduce aminte de

şi pinguin să fii, focă sau urs polar/ şi tot nu te-ai bucura că ninge iar//
(http://ivcelnaiv.blogspot.com/2010/03/sms38.html)
.

Domnu' albit

.
Gugle imi zice cate’un banc din cand in cand.
Adineauri mi’a zis ca:

Un domn la vreo 35 de ani, albit tot in cap de greutati, se duce la farmacie.
C. -Buna ziua!
F. -Buna ziua!
C. -Aveti Verde de Paris?
F. -Da,avem! Dar la ce va trebuieste?
C. - Pai,as vrea sa-mi otravesc soacra!
F. - Aaaa, nu, nu se poate, nu pot sa va dau otrava asa.....nu,nu...
C. - Va rog, nici nu stiti ce soacra am! (si scoate din buzunar o fotografie cu soacra-sa si o arata farmacistului)
La care farmacistul, grabit, spune:
− Pai de ce nu spui domnule ca ai reteta, se poate!!!!!!

Evindent, nu e nou bancul, dar nu puteam sa trec de primul rand. “Un domn la vreo 35 de ani, albit tot in cap de greutati”...

Am aflat ieri - alaltaieri ca nu poti iesi din tara cu adeverinta provizorie de identitate! Ha!
.

Curiozitati cu nume

.
Citeam presa de dimineata. Si asa ni s’a nascut intrebarea diminetii.
Cum de s’au captusit nemtii cu atatea nume? Nu numai in limba noastra avand doua: nemti si germani (daca nu punem la socoteala sasi), dar de la colegii lor de istorie.

Francezii le’au spus allemand, englezii le’au spus germans, cand ei insisi isi spun deutch. Si nici macar nu suna prea apropiat!

Francezii, englezii, italienii au cate un singur nume. Care suna apropiat in limbile celorlalti. Nemtii nu! Ei, cum naiba?
.

vineri, 5 martie 2010

iutub

.
fenomenal tipul.










Orasul sau provincialismul?

.
Care este problema a mai mare din cele doua?

Ca provincialii isi traiesc stupid de des cu un sentiment de inferioritate statutul? (chiar si in cazurile in care nu’si recunosc aceasta traire, dar reactioneaza mult mai puternic decat o cer circumstantele, asemeni timizilor care tipa prea tare pentru a’si ascunde timiditatea)

Sau ca orasul in sine este o inventie proasta, exercitand o atractie prea mare, transformand implacabil oameni altminteri normali, comuni, in provinciali fugariti in fiecare moment de ideea de a’si demonstra valoarea?

Fiindca putine lucruri creeaza un comportament mai penibil, mai nenatural, decat dorinta cuiva de a se demonstra intr’una. Se intampla fenomenul de care povesteam zilele trecute, din Castaneda. Forteaza, tensioneaza, pe el si pe cei din jur. Este un om obositor, neplacut.

O idee care mi se pare posibila este ca insasi civilizatia agitata in care traim, efervescenta cu orice pret, cu automate de red bull si cola in statiile de metrou, cu filtrul de cafea obligatoriu dimineata pentru trezirea in forta, cu aceeasi cafea la automatul din hol, pentru uz la fiecare 2-3 ore, este in parte o urmare a valului de transmutare masiva de la sat la oras ce a maturat in ultimele sute de ani lumea civilizata (in realitate – lumea occidentala).

Fiindca odata cu acel val anormalul a devenit normal, prin forta majoritatii. Cand majoritatea era stresata, dornica de succes, dornica de a’si demonstra (inutil) valoarea, si cel mai important – foarte energica, formula de normalitate a inglobat aceste caracteristici.

Iar carmuitorii, fie de orase, fie de uzine, au avut evident motivatia de a mentine, de a institutionaliza ca un must (obligatoriu) acest tip de comportament. Care industrias nu a fost multumit cand a observat ca lucratorul provincial este de la sine mai energic ori mai supus ascultator?

Insa asta e doar o banuiala, revin la frapantele similaritati intre pervertirea umana provocata de comunismul stalinist si cea provocata de multinationalele occidentale.

Eu nu cred ca exista un european “de nicaieri”. Nu exista decat europeni “de undeva”. Europeni din Franta. Europeni din Germania. Europeni din Romania. Daca nu esti eruopean de undeva, nu mai esti nimic. Sustin asta de cativa ani. Si ma intristeaza sa vad ca unii dintre noi tanjesc sa se “internationalizeze” pentru a scapa de complexul ca suntem niste provinciali ai Europei. A fi “european” nu este o calitate pe care o obtii “vindecandu’te” de calitatea de roman sau lepadandu’te de ea, ci a adauga identitatii romanesti o perspectiva europeana.” nenea Paler.

Niciodata n’am vazut mai clar diferenta de cosmopolitizare dintre orasean si provincial, ca acum, din interiorul unei multinationale care impune nivelarea, anularea specificului local.

Din nefericire, provincialul nu numai ca accepta incomparabil mai usor conduite nenaturale, nespecifice lui, contrare firii neamului sau, ci o face cu zel, energic! De parca asta l’ar ridica cu o treapta deasupra oraseanului, aratandu’i astfel ca ii este superior, ca l’a luat! Sau pentru ca fiind nou la oras, el crede ca si ceea ce i se cere in multinationala face parte din asa este aici, trebuie sa ma conformez! Ei bine, aici nu este asa, si nicaieri nu trebuie sa fie impotriva naturii, impotriva fiintei umane. Daca esti nou aici nu trebuie sa iei totul ca atare, si sa faci tot ce ti se cere, cu ochii legati. Fiindca nu vei fi cu nimic diferit de... dar o iau inaintea povestii.

Pentru mine cea mai ingrozitoare descoperire a fost sa vad ca nu numai rusii, cu tancurile ne’au impus un regim criminal si stramb. Oare in Securitate au fost numai straini? Ceausescu era inconjrat de straini? Cei care il aplaudau, cei care ii inchinau ode stralucitoare, cei care il pictau intre voievozi, nu erau romani? Arhitectii care au pregatit planurile pentru daramarea sau pentru ascunderea bisericilor, ce erau? Nu erau romani? Medicii care faceau politie ginecologica din ordinul lui Ceausesc erau extraterestri? Magistratii care au trimis sute de mii de romani in temnite si la Canal, nu erau romani? Si pentru ce au facut tot ce puteau? Putin le’a pasat ca Romania se rupe de traditiile ei...” Andrei, coleg de liceu si discutii cu nenea Paler, in Don Quijote in Est.

Cred ca acum este evidenta similaritatea intre pervertirea din timpul comunismului si pervertirea actuala. (Spoiala de romanism de la televiziuni din ultimul timp... e o spoiala. Este acelasi mecanism de vanzari imbracat fals in ie si itari.)

Dar dincolo de similaritatea efectelor exista o similaritate a metodei!
Toti cei trecuti de 30 de ani trebuie sa aiba habar ce inseamna acela un dosar de cadre. Trebuie sa stie ce insemna, inainte de ’89 un dosar curat, origini sanatoase! Iar cei ce nu au trait opaci, stiu ca instalarea comunismului s’a facut prin puternice epurari. Ale clasei intelectuale, ale clasei conducatoare. A intregului sistem. Epurarea insemna punerea in functii a celor cu dosar curat, cu origini sanatoase. Deci direct de la plug. Cu cat fusesei mai aproape de coarnele plugului si de ugerul vacii, cu atat aveai sanse mai mari sa devii ministru. Si dureros, asta nu este o gluma, nu este o banuiala, este istoria.

Lesne de inteles cum cel ce luptase sa ajunga in cativa ani de la plug la scaun de ministru, ori alt scaun similar, va fi luptat si apoi pentru a’si pastra pozitia, in conditiile in care este evidenta incongruenta dintre aptitudini si functie.

Nu degeaba Kremlinul ceruse aceste epurari. Ei stiau cat de mare este zelul provincialului pus stapan peste oras. Asta este raspunsul pentru Andrei la intrebarea “Si pentru ce au facut tot ce puteau?”... Fiindca asta este esenta comportamentului mai catolic decat papa, asta este motivatia celui care face mai mult decat este nevoie, cel care face TOT ce poate!

Si este dureros sa vezi cum, folosind aceeasi unealta - comportamentul dezlanat (adeseori desantat!) al individului stramutat - se impune acum alt model social, la fel de ucigator pentru fiinta umana ca si cel anterior, insa fara ca sa i se mai opuna rezistenta, fara sa mai fie constientizata, afisata, antagonia dintre om si sistem.

Nero nu era nebun. El a stiut ce facea atunci cand ardea orasul. Acel incendiu ar fi trebuit sa ramana ca a mai dureroasa lectie simbolica a romei. Daca iti pui problema unei societati mai bune, de provinciali este aberant sa incerci sa scapi, in consecinta trebuie sa scapi de oras!

ps. (insa la naiba, nu in maniera khmerilor rosii!)

-----------
later edit:
vreme de cateva secole orasul si provincialii au avut o zona tampon. mahalaua. zona de acceptare a unuia cu celalalt. acolo anticorpii si virusurile formau puroiul. (contrar aparentelor, puroiul este o forma de a curata organismul, de a izola infectia) insa acum, aceasta forma de sistem imunitar nu mai functioneaza. trebuie gasita alta forma de a modifica orasul, pentru a proteja omul.
.

joi, 4 martie 2010

Mediocritatea multinationalei

.
Asta nazbatie mare.

Se apuca domnii manageri de multinationala sa ia decizia de a muta un server. Asa, dintr’o locatie in alta. Io ma crucesc, le zic ma voi la ce v’ati gandit de ati ajuns la concluzia asta?, ca inventie mai contraproductiva ca asta nu’mi trecea prin sfarleaza nici cu lama lipita de vena!...

Da’ au facut tot cum au vrut ei. Fireste. E multinationala. Ei stie mai mult decat cate un individ solitar (asta cred ca pleonasm ajunge sa fie in sensu’ in care am folositara cuvintele).

In prima zi de locatie noua, utilizatorii nu pot folosi aplicatia. Neam, deloc, canci.
Si ma suna si pi mini unu’ din cei care luase decizia si imi cere sa vad si eu de ce... asta bazandu’se pe faptul ca nu’mi explicase nimeni cum functioneaza legatura server-client in acea aplicatiune!
Dupa ce il reped in prima faza intrebandu’l pai ce naiba au facut inainte de mutare, analize, teste... de nervi asa la reprezeala il intreb pe ce porturi comunica dracovenia. Ca sa verific daca sunt barem usile deschise in primu’ rand. Asa, ca regula de bun-simt, totusi...
Ok, asta era rezolvarea. In 15 min aplicatia mergea.

Au urmat multe luni in care utilizatorii se plangeau ca merge prost. Pai mi se parea firesc sa mearga prost. Da’ daca asta era randuiala de multinationala, standardele erau respectate. Adica sa mearga prost, dar conform procedurilor!

Intre timp s’a mai intamplat alta duda, cand au ramas cu aplicatia in aer, nu m’au ascultat vreme de o zi si juma’. Dupa care, vazand ei ca habar n’au pe unde sa mai scoata camesa... au incercat si varianta mea. Si aplicatia a mers din nou. Si nici nu era ceva complicat cu care sa ma laud. Era tot o duda din retea, chestii inerente la care te uiti din start cand ai serveru’ si userii in locatii diferite. Dar ei nu, ei convoaca brainstorming si grupuri de analiza! Cand un singur om cu un dram de bun-simt de pe strada, fara cunostinte deosebite, era suficient.

Azi aflu chestie.
Se va fi mutand ‘napoi servaru’!
Insa partea dementiala este motivatia!

Nicidecum faptul ca oamenii lucrau plini de spume. Nicidecum ca asta afecta afacerea, intarzia raportarile contabile, oamenii trebuiau sa ramana peste program samd.

Ci faptul ca au inteles ca trebuie sa mareasca teava, iar asta este un cost direct! Sunt incapabili de a cantari costurile indirecte ale unui act de’al lor. Doar cand au in felinar factura relationata direct cu fapta, brusc capata capacitatea de a intelege. Si am asa o mare banuiala fenomentala cum ca nici asa n’ar intelege, daca nu le’ar afecta raportarile de cheltuieli catre nava-mama!...

Iar de dimineata citeam ca, de fapt, idealul adevarat al regimului comunist era mediocritatea, nu afirmarea personalitatii umane, cum demagogic se sustinea in toate ocaziile... (da, nenea Paler). Tare sunt curios care ar fi fost reactia sa daca ar fi vazut ca sistemul promovat de occident face si mai bine acest lucru. Cu mass-media, cu inregimentarea in multinationale samd.

Mediocritatea este etalonul lumii de azi. Daca iesi din randul ei, ti se da peste mana ca te impotrivesti lucrurilor pozitive, ca ai o atitudine asociala, ca nu esti un jucator de echipa, ca nu te blenduiesti cu team’ul!
Realmente vorbind, este firesc ca o multinationala sa aiba ca scop nivelarea angajatilor. Pai altfel este imposibil de a carmui mii de identitati distincte din j'de locatii cu alte coordonate culturale.
Si la fel de realmente vorbind, imi pare la fel de firesc ca multinationalele sunt, ca fenomen social, un atac la adresa fiintei umane.

Paler povesteste in Don Quijote in Est cum a pervertit sistemul totalitar comunist formele cele mai firesti de comportament uman. Regasesc aceleasi elemente in multinationala. Mica istorie de mai jos se repeta cu fiecare decizie manageriala urmata orbeste fiindca este de la regionala, de la smt samd...

"...acrobatia devenea aproape o lege. Am notat undeva in jurnal o intamplare petrecuta la liceul "Gheorghe Lazar", unde mai multi profesori de matematica au fost convocati, in preajma examenului "de treapta", pentru a fi repartizati pe comisii la diverse scoli din Bucuresti. Cand au fost comunicate subiectele date, intre timp, unul din profesori a observat ca al treilea subiect era in afara programei. Ceilalti profesori l'au sustinut si, cu totii, au cerut schimbarea subiectului incriminat. O persoana de la prezidiu s'a ridicat atunci, a incruntat sprancenele si a amenintat: "Subiectele au fost aprobate de minister, tovarasi!". Toti au tacut. S'au dus la comisii si au depunctat tezele pentru nerezolvarea unui subiect neregulamentar..."

Azi ministerul este regionala multinationalei. Care nu are contact cu realitatea locala. Cel ce se incrunta este manajeru' smt care stie ca pentru salariul de mii de euro trebuie sa depuncteze in mod aberant, folosind standarde de raportare gresite, trebuie sa impuna decizii complet paralele cu realitatea.

Si mai spune nenea Paler mai departe, evident vorbind despre multinationale (!):

"Ne aflam, parca, intr'o mare tabara militara, unde totul depindea de ordinele date si cuvantul cel mai des folosit era "disciplina"; o disciplina potrivit careia "omul nou" trebuia sa aprobe zgomotos tot ce i se cerea sa aprobe, inclusiv propria sa degradare."

Overtime si teambuilding nu inseamna degradarea relatiei familiale? Degradarea relatiei familiale nu inseamna degradarea propriei fiinte?
Acceptarea aplicarii unor reguli ne-umane pentru subordonati nu inseamna degradarea fiintei umane?
Punerea sumelor contabile deasupra oamenilor nu inseamna degradarea fiintei umane?

Cei ce stau cu fundul in multinationale ca oile si arunca cu epitete de romanisme catre altii... fara sa stie care este sursa acelor romanisme, cei care isi acuza neamul pentru ca ar fi acceptat comunismul, fara sa stie cum si de ce si mai ales daca a existat aceasta acceptare..., acestia ar trebui intai sa'si stearga mucisorii... si sa incerce sa mearga in picioare, cu spinarea dreapta, cu ochii dezlipiti.
.


miercuri, 3 martie 2010

Alchool IT Service

(genul de chestie insipida pentru multi, extrem de amuzanta pentru cativa)

0,1 l palinca = Demo
0,25 l palinca = Trial version
0,5 l palinca = Personal edition
0,7 l palinca = Professional edition
1,0 l palinca = Network edition
1,75 l palinca = Small business edition
3 l palinca = Enterprise edition
5 l palinca = Corporate edition
Palinca de casa - Home edition
50-ul langa bere - Service pack
50-ul de dimineata - Recovery tool
Bere - Patch
Coca-cola, Fanta, 7-up... - Trojan viruses
.

Castaneda, apa si the secret

.
Bun.
acu’ ca tot ne'am racorit dupa o mica distractie, care a picat exact cand trebuia... putem din nou sa ne gandim la lucruri frumoase.

cum ar fi... incrancenarea.
da, am o viziune asupra frumusetii ceva mai ciudata. chestiile inteligente imi intra in aceeasi categorie: a frumosului!
si nu ca ar fi incrancenarea un lucru destept, dar ceea ce spunea castaneda legat de asta este!

si anume ca atunci cand ne agatam de cate ceva, irosim energie, tensionam, obosim. ne tensionam si obosim atat pe noi, cat si lucrurile de care ne agatam. cu cat o facem mai tare, cu atat tensiunea respectiva face sa se departeze obiectul dorit, mersul firesc al lucrurilor se strica. (am pus in ultima instanta cuvintele mele, aseara trebuia sa le caut pe cele ale lui castaneda – are o vorbire fenomenal de limpede, dar fui ocupat)

de altfel, minunea asta pe care o explica nenea castaneda este cel mai bun argument pentru cei care in lipsa de echilibru, cunoastere, orizont larg, isi pun zabrele la ochi cu teoria autosugestiei (acum al doilea val al raspandirii ei - datorat faimosului si incompletului the secret) si incearca sa o puna in practica asemeni unor masinarii automate, cu ochii stransi, impingand in ziduri solide. una e sa inveti ca apa doboara piatra, alta e sa incerci sa repeti isprava apei, insa nefolosindu’te de timp, de rabdare, de calm, ci folosind o insistenta de o intensitate cunta.

si m'am uitat frumos in spate, in ultimile zile, cum incrancenarea de a vedea imediat(!) efecte notabile cu proaspata achizitie a creat un vertij, care m'a dus la decizii forte, ceea ce a dus la pierderea (cel putin temporara) a tuturor datelor (aici nu este totalmente vina mea - dracia a explodat la o actiune de rutina, care oricum urma sa fie facuta la un moment dat, cu aceleasi efecte), dar atmosfera care a inconjurat totul a evoluat exponential. (si n’ar fi prima data cand obiecte electronice se strica in jurul meu cand sunt nervos)
de la vertijul lui vreau acum sa vad, la vertijul lui vreau acum sa mearga, la vertijul lui vreau acum sa se repare... iar deciziile mele erau cele mai proaste posibile.
ma agatam de ceea ce doream si scuturam cu forta. si nervos. si lucrurile mergeau din prost in mai prost.

acum, cu mintea limpede, detasat de dorintele nerabdatoare gasesc solutii excelente. (cred totusi ca aici a actionat si dorinta mea de a ma entuziasma, de a simti la fel cu ceilalti, pe care ii vezi febrili si entuziasti cand isi cumpara un ciob colorat)

revenind, castaneda avea dreptate. firesc.

insa iesirea din vrie nu se face de la teorie la fapte, ci de la fapte la teorie. (cel putin acum, cel putin pentru mine). adica nu ma calmez pentru ca stiu la nivel intelectual ca lucrurile stau intr'un anumit fel, ci vad din nou ca lucrurile stau intr'un anumit fel dupa ce ma calmez de la sine, natural.

nici apa nu se calmeaza imediat dupa o cascada fiindca a ajuns intr’un lac, ci lent, natural, la ceva vreme dupa. o scurta perioada ulterioara de fierbere este naturala.

daca as mai avea pretentii de cautator, as porecli randurile de mai sus o mica parte din lectia apei.
.

marți, 2 martie 2010

Despre curgerea apei

.
Apa curge cu aceeasi implacabilitate cu care exista boi pe pamant. Cu doua picioare.

Boi care nu se pricep la nimic, dar nici nu asculta de altii mai inteligenti.

Pentru noul meu amic: stii ce inseamna imaginea asta?


...altceva decat ca pare atat de usor sa'ti intru in calculator... ?!
(si in afara de faptul ca nu ai nimic share'uit prin windows sharing)

pai mai inseamna ca este imagine publica, si daca incep sa'ti dispara chestii de prin computador, poate ca nu sunt eu, este un amic de'al meu care imi urmareste blogul, poate ca va fi mai mult de o persoana care iti va pocni rasnita.

nu de alta dar mi'au zis deja doua persoane ca ii deranjezi. si se gandea cineva ca hitler pare'se totusi ca avea si un rol sanitizant (exagerat, real, dar sanitizant)

Cineva interesat? Care intra primul? :D

Iti propun asa: iesi pe strada, te duci la primul tip care iti pare mai inteligent, si il platesti ca sa'ti faca un nivel minim de securitate pe strung. Sunt doar doua clickuri ca sa nu'l accesez in halul asta de usor. Dar nu ti le spun. Trebuie sa platesti. M'am saturat de nesimtiti cu bani in buzunar si inteligenti saraci. Sa mai migreze putin neste chestii.

Tocmai ce m'am uitat ieri pe o lista luuunga de softuri ce fac niste scanari nesimtite. dar sa ma gandesc sa le testez pe un calculator atat de in pielea goala ca al tau... nu'mi trecea prin cap. Promiti sa nu inchizi diseara calculatorul? :D (ca acum sunt la birou si am dat doar trei comenzi in cmd, de curiozitate).

Ahhh.. ce'mi plac astia care fac bunjee fara coarda in virtutea faptului ca nu's in stare sa vada decat aparentele! Cu toate ca primul articol pe care a postat arata din start ca lucrez in IT, la dracu'! Unii nici macar la aparente nu se uita. Sau nu le inteleg...
.

Boul

.
Un bou. A inceput sa posteze comentarii pe’aici.
Initial am crezut ca este unul din cretinii de la bikexcs. Cu care m’am mai intretinut din cauza bicicletei proaste pe care mi’au vandut’o si a serviciilor sub orice critica pe care le ofera.

Numai ca ulterior am descoperit ca zice ceva de skiuri si alte dude. Ca m’as fi dat la nevasta’sa cand eram pe skiuri.
Nu numai ca este al dracu’ de greu de facut asa ceva. Nici nu reusesc sa’mi imaginez cum poti, in asemenea viteza, sa’ti trimiti ocheade si alte biletele de amor cu persoane pe care nici nu apuci sa le vezi bine.
Insa mai mult de atat, ultima data in aproape zece ani cand am fost la ski... am fost cu cativa colegi de birou. N’a fost picior de femeie prin preajma.
Deci un tampit gelos, a carui femeie umbla creanga, a ajuns aiurea la mine pe blog.

Doar daca... nevasta lui nu cumva ie barbat, si crede ca daca i'am dat buna ziua inseamna ceva! (la cat de bou e, imi dau seama ca e posibil sa creada ca sexul cu o femeie inseamna sa se puna cu spatele la ceea ce crede el ca inseamna femeie si... sa astepte sa il doara)
Ceea ce, de altfel, vad ca face si aici!

Imbecilul a si nimerit o perioada excelenta, in care sunt cu capsa pusa si as capaci pe oricare se uita prea urat la mine. Cum a mai patit'o unu' prin Giurgiu, cu cativa ani in urma. Iar ghinionul lui maxim este ca nu mai umblu beat. Ceea ce inseamna ca si nimeresc mai bine acum!
.

luni, 1 martie 2010

Ursuletul alb

.
Ursuletul alb se juca p'afara-n Groenlanda lui, intra subit in casa si-o-ntreaba pe mama-sa:
− Mama, tata sigur era urs polar?
− Da puiule, sigur!
Dup-un sfert de ora:
− Mama, da' si bunicu' era urs polar?
− Sigur, puiule, si bunicu'!
Dup-un ceas:
− Mama, da' tu esti foarte sigura ca si strabunicu' era urs polar?
− Da draga, da! Dar de ce ma tot intrebi?
− Nush' ce p*** mea mi-e asa frig...
.

ghost, seagate, usb, MFT damaged


.
Pe planeta mea mai binele este mama raului.

I. jocurile
Fiindca am zis hai ca daca tot mi’am schimbat computadorul vechi decedat prin craparea placii de baza... pai sa’i luam si o placa video pe masura.
GTS250 MSI.
Iar cum eu nu sunt un gamer, am zis hai sa pun un joc pe care il stiu, sa vaza si retina mea diferente excitative.
Primul fuse ColinMcRae 2.0. Intru in meniu, se vede cam neclar. Umblam la setarile video... UAU! Asta da!
Pornim o cursa... ecran negru, iar Win7 ma anunta ca mh, probleme.
Insistam, el la fel. Faulting asupra unui dll de win. Partea bizara este ca folosind video on-board jocul mergea pana acum. Incerc diverse drivere pentru noua placa video... dejaba.
Incercam sa rulam sub compatibilitate XP (folosesc Windows 7 de cateva luni din motive de curiozitate).
Luam alt joc cu pretentii de pe vremuri. Medieval Total War II. Instalare luuunga. Mff! Nu poate rula. Nici in mod compatibil XP.
Luam alt joc Toca2. Instalare, nu porneste, ca nu vrea. Firesc, nici in mod compatibil XP. Ca driverele nu’s compatibile. Nu spune care.
La trei jocuri, trei erori diferite, trei momente diferite in care apare problema.

II. incercarile
Ok, cel mai probabil w7 este de vina. Dar unul din jocuri mergea fara probleme pe w7 pana la noua placa video! Deci w7, indirect, prin driverele dedicate lui, incapabile de a rula acele jocuri.
Iar pentru ca placa nu o putem modifica, dar sistemul putem, mergem pe linia asta.
Facem masina virtuala cu XP, luam aminte la limitarile de acces la resurse, incercam o instalare de toca2, nope, nu poate. Era 1 noaptea, nu mai tin minte cum si unde nu poate.
Ok, pai sa fac o instalare de XP in legea ei. Oare merge dual boot w7 cu xp, cand am instalat primul w7? Aparent nu prea, da' vom vedea!
Iar ca sa am mai multe sanse, ma pregatesc sa fac instalarea pe al doilea hdd. Si sa aleg eu de pe care hard vreau sa fac boot.
Si, regula de baza, facem o imagine de sistem inainte de experimentari virgine. O rutina...

III. dezastrul
De pe hiren’s boot, pornim ca de multe alte ori ghost, alegem varianta cu suport usb, pentru ca avem un storage pe usb, na, poate merge sa pun imaginea direct acolo. Da, imi vede storage’ul, incepe sa scrie imaginea... dupa maxim o jumatate de minut face poc. Cica ceva virtual drive, sa contactez symantec ghost pe site... la naiba, n’am tinut minte, nu ma durea capul de la atata lucru. Astea sunt lucruri de rutina, mai incolo voi avea la ce sa dau atentie.
Incerc din nou, cu ghost normal, fara suport usb, scriu imaginea pe un hard intern, bun.
Intru in w7, sa mut imaginea pe storage si sa fac loc pentru noua instalare de xp.
Dezastru! Storage’ul se vede, insa nu poate fi accesat. W7 imi propune sa’l formateze! Zic mai ia tu o pauza ca ai baut si spui prostii. Las’ ca intru eu din DOS si vad ce fac cu datele de’acolo.
Iar hiren’s boot, un file manager de dos... canci acces!
In acest moment am considerat ca pot sa ma ingrijorez cum trebuie. Si am albit.
Acolo se afla... sau se aflau (!) toate cele culese de mine, create de mine, pozate, filmate... TOT!



IV. aprofundarea dezastrului
Toate acele date ajunsesera acolo pentru ca, logic, erau mai sigure pe un hdd de generatie mai noua (adica probabil mai fiabil), cu doar vreo 2-3 luni de activitate, decat pe doua harduri care se apropie de venerabila varsta de 6 sau 7 ani!
Iar la backup pe dvd renuntasem de cand descoperisem ca dupa 2-3 ani ai surpriza ca unele dvd’uri sa nu mai poata fi citite. Fara sa fi avut evenimente fizice... pastrate cuminti in borsete speciale.
Au inceput in fibrilatii actiunile de depanare. Softurile de pe site’ul seagate, (doar soft de test). Testele mici merg, testele profunde merg la nesfasit (adica nu, dar nici eroare nu pot spune), testul the big mama nu se ruleaza ca asta ar strica informatia.
In paralel citim pe forumuri. Incercam chkdsk l: /f /r, cea mai coerenta propunere a celui mai coerent datator cu parerea de pe un forum seagate. Da, ma gandisem sa’l rulez la un moment dat, insa am considerat ca softurile seagate pot sa mearga mai la obiect, pe device’urile carora le sunt destinate. Checkdisk’ul meu incepe sa miste ceva. Maaare bucurie, deoarece orice alte incercari de pana acum aratau o imobilitate dureroasa. Dupa bucuria initiala incep sa ma ingrijorez. Fiindca checkdisk’ul imi spunea in viteza ca sterge date orfane. Ba boule! Il opresc. Il rulez din nou, dar conform propriei intuitii – adica fara /r. Ei da, acum avem un raspuns coerent. Master File Table is corupted. CHKDSK nu poate sa repare, si renunta.
Din nou pe forumuri.
Cand MFT se fute... you’re basicaly fucked’up! No chance...
Asta iese din discutie. Nu accept.
Asa ca zi din vara pana’n seara... caut si testez softuri pentru a repara MFT’ul. Cel mai promitator este testdisk-6.11.3 – care stie chiar asta: reparare de MFT. Fiindca in NTFS se face un backup al MFT’ului, numit MTF mirror, il cauta pe ala si pam-pam.
Asa ca il rulez cu convingere!
Si vad cel mai crunt mesaj care mi’a fost dat sa’l primesc din partea unei masini:
MFT and MFT mirror are bad. Failed to repair them.


practic, situatia arata cam asa, cu mentiunea ca lipseste... MTF entry, adica tot ce este inauntru devine o alaturare haotica de... sa zicem... 1 si 0...(nu chiar direct 1 si 0, dar nici foarte departe):


De acum se va intampla o actiune de furnica beata. Fiindca nu se mai pune problema repararii MFT, ci recuperarii de date. Aproape 500 de GB de pe un hdd de 1 TB.

Iar ca fapt divers, chiar daca incerc sa avertizez ca ghostul cu usb, de pe hiren’s boot 9.5 cu cd-rom pe sata, catre storage seagate duce likely la asa ceva... cine dracu’ sta sa citeasca pe net daca este periculoasa o actiune de rutina ca asta? Nici macar sa'i avertizez pe altii n'am cum, indiferent pe unde as posta istoria asta. Cel ce o va cauta, o va cauta doar postfactum.

Deci n’am acte, n’am nici istoric... ! A... tot acolo aveam si acte de identiate scanate.... firesc!

later edit:
eroarea a aparut se pare din pricina unui bug de bios al placii de baza. DG43NB. am stat azi si am citit lista de fix'uri... lunga tare!
.