..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

vineri, 10 noiembrie 2017

Bulele negarii

 .             
Pe scurt.

Bula nu a aparut odata cu retelele de socializare. Ea exista deja, prin simpla filtrare a celor cu care alegeai sa iti petreci timpul, cu filtrarea data de zona in care locuiai, cu cea data de locul de munca samd.

Pe de alta parte fenomenul negarii este prima vioara in natura umana. “Nu o sa mi se intample asa ceva mie”, “Las’ ca nu e atat de rau cum suna”. 


Astfel ajung sa inteleg cum indivizii care era imperativ sa actioneze social sa voteze, sa difuzeze social awareness despre pericolul pe care il reprezinta mafia PSD... au dormit in papuci. Pentru ca lor le era bine, aveau functii bine platite...

...Iar in bula lor trebuiau(!) sa fie negate realitatile ingrijoratoare pentru ca alfel se alegea praful de satisfactia vietii lor. Iar ei erau oamenii de succes care reuseau sa obtina cel mai mult intr’o societate care o ducea prost spre foarte prost. Trebuiau sa gandeasca pozitiv, altfel cadeau din trenul pe care il prinsesera fiecare cum a putut.

(Si) asa am ajuns intr’o tara in care o clica de mafioti semianalfabeti creaza legi.

Pentru ca foarte multi iau in brate negarea si repeta litanic ca nu e asa cum pare, ca va fi bine. Fara dovezi, doar din negare.

Pe larg.

Deunazi postez ceva legat de IoT (produsele conectate la internet).

Despre nesimtirea unui gigant – Logitech – care anunta ca un device IoT va fi oprit in curand. Asta e o un risc al produselor IoT: te trezesti brusc ca ai dat banii pe un obiect care devine complet inutilizabil pentru ca firma producatoare nu da o ceapa degerata pe clientii sai.

Te astepti la asa ceva de la o firmulita chinezeasca de pe un vapor. Dar de la un nume atat de mare? (asta arata si cat de bine functioneaza teoria “mainii invizibile” pe care prostimea mondiala a luat’o de buna de la mancatorul de perje Adam Smith)
Revenind la povestioara: in urma postarii mele, un fost amic pune si el un articol legat de problemele IoT.

Articol foarte “bine” facut, pentru ca din el lipsea cea mai mare problema: securitatea. Care la IoT este sublima dar lipseste cu desavarsire. Si problema este cu atat de mare cu cat nu se rezuma doar la cei care au fost suficient de aerieni sa cumpere asa ceva. Ci produsele IoT pot fi folosite impotriva intregii societati – iar asta nu este o teorie valida tehnic ci e deja istorie. Acum cca un an si ceva USA a fost afectata pe mai mult de jumatate din suprafata sa de caderi a serviciilor de internet pentru ca niste tipi au folosit device’urile IoT ca trambulina de atac catre infrastructura care da viata internetului. Iar treaba e mai serioasa decat pare pentru ca acum internetul este oxigenul miscarii sociale: de la semafoare de pe strada la platile cu cardul si la apeluri telefonice. O oprire a conexiunii la internet poate duce (de la tara la tara) la o blocare instantanee a tuturor activitatilor. Au mai fost afectate Olanda si Australia, dar mai putin.

Amicul meu raspunde ca el e mai degraba afectat de raspandirea informatiilor personale. 
Ceea ce este un indiciu al (im)potentei sale cognitive, prioritizand o tema etica (fiindca abordarea sa era pur etica) in detrimentul problematicii blocajului economico-social la nivel mondial.

In poveste apare un amic acestui amic. Care afirma oniric ca e o problema falsa, ca va aparea si securitatea ca uite windowsul era jale acum 20 de ani dar azi merge bine. Refuz sa intru in discutia unor argumente atat de puerile si recomand urmarirea pe tweeter a autoritatilor in securitate. Pentru a se intelege ca trendul actual al produselor IoT nu este spre securitate ci dimpotriva. Ca scenarii care acum cativa ani erau subiecte de bancuri sau povesti sf acum sunt realitati. Masini asupra carora se obtine cotrol de la distanta iar soferul santajat sa plateasca pentru a i se reda controlul directiei sau capacitatea de a frana masina. Sau pur si simplu doar pentru ca un pusti din Rusia ori China testeaza niste scripturi gasite pe net.

La aceste argumente amicul amicului raspunde sec si autoritar: “Lucrez in bransa”.

Ma opresc mirat. Cum poate atunci nega cu atata seninatate problema securitatii?

Si intreb, in care bransa? Programare, programare IoT, securitate de sisteme, dezvoltator de securitate...? Intrebare foarte utila deoarece unele din aceste categorii fac parte din sursa problemei... fiind in bransa.

Tipul nu raspunde.

Asa ca in virtutea curiozitatii dau un singur(!) gugle search. In mai putin de 15 secunde aflu ca tipul e vanzator SAP.

Ii zic ca nu cumva sa spuna ca vanzator SAP e in bransa... (astfel atragand atentia asupra efectelor lipsei de securitati a datelor personale, lucru despre care afirmase ca nu il deranjeaza). Pe de o parte se considera in bransa si facea afirmatii fara acoperire despre securitate, el insusi avand o atat de proasta securitate a persoanei sale incat... 15 secunde, o singura cautare. Pe de alta parte se considera a fi din bransa... pe o baza falsa.

Tipul se arata ofticat, se plange de intorsatura de situatie.

Ii explic ca deh, daca se fac afirmatii fara acoperire exista unii care nu le inghit.

Amicul meu ma taxeaza, ii explic si lui ca astept argumente reale atunci cand sunt contrazis. 

Amicul meu in da block.

Ambele personaje cu care am avut discutia sunt indivizi care au reusit aici si apoi au reusit afara. Care sunt suficient de dotate rational incat sa voteze in cunostinta de cauza.
Si cu toate astea, iata, ceea ce stiu sa faca e sa isi pazeasca bula negarii, in interiorul careia totul va fi bine. Gandeste pozitiv...!
Sa'si pazeasca bula in interiorul careia ei au dreptate.
Sa'si pazeasca bula...
Si ignorarea realitatilor derajnante.
Ori cand acesta este modus vivendi pentru oamenii care reusesc economico-social... care sunt sansele societatii?!
.

marți, 19 septembrie 2017

Un procuror

.
Spirit civic si justitiar la prim procuror sector 4! Sublim dar lipseste cu desavarsire.

Pe scurt: cand un cetatean da dovada de spirit civic trebuie pedepsit.

Mediu: Este oare abuz in serviciu a lua ca procuror o decizie de refuz de cerere prelungire dovada de circulatie (reprezinta o formalitate), decizie bazata pe starnirea nereusita a unei altercatii pe strada legata de rezervarea fara fond legal a unui loc de parcare pe trotuar? 

Mai lung, cam asa...

-----

Acel moment cand esti procuror si iti rezervi la munca un loc de parcare pe un trotuar foarte ingust si te enerveaza ca un cetatean ti’l semiignora (eu parcasem motorul la o distanta de cca 1-2 metri), tu ii arunci un “da’ tu n’ai vazut ala?!” pe un ton care fara doar si poate angaja nici mai mult nici mai putin o discutie de tipul “hai sictir!, ba p’a ma’tii!”, ti se raspunde totusi calm fiind anuntat ca e o lipsa de simt civic parcarea (completa) a unei masini pe un trotuar atat de ingust, asa ca spui angajatilor sa fii chemat cand respectivul isi depune actele (chiar si tinut un pic la usa dupa ce i’a trecut randul) si victorios il anunti ca:
a. Nu este dreptul lui(!?) sa faca acele afirmatii (afirmatiile fiind – reamintesc – legate de lipsa de spirit civic a parcarii unei masini pe un trotuar ingust);
b. Cand respectivul iti spune ca are trei motive pentru care a parcat asa... tu zici “nu vreau sa le aud!” (esti doar procuror, ce conteaza niste argumente pentru tine?!);
c. Ii mai zici ca ai dreptul sa ii refuzi cererea de prelungire a dovezii pentru ca tu ai sarcina de a vedea daca el o merita sau nu! (eh, minune, inseamna ca de regula nu isi face treaba, pentru ca sunt la a 5’a prelungire si e prima data cand ne cunoastem) Si il anunti ca o vei refuza, si ca poate face actiune in justitie care ii va fi refuzata.

-----

Ce putem surprinde aici?

Ca un procuror ia decizii referitoare la un caz bazate pe nemultumiri personale complet nerelationate cu cazul. Putem? Putem!

Ca un procuror decide ca unui cetatean i se va anula un drept pe care il are pentru ca a manifestat spirit civic. Fenomenal? Cu siguranta!

Ca un procuror refuza sa asculte argumentele pro si contra intr’o discutie. Trist? Foarte! 

Ca un procuror se manifesta complet lipsit de calm si educatie si incearca sa starneasca certuri pe strada prin abordari agresive. Jenant? Penibil!

Si acum cateva lucruri adiacente.
Stiti acele obiecte pe care diversi indivizi le pun cu de la sine putere pe strazi pentru a’si rezerva locuri de parcare. Sau a le inchiria (locurile de parcare). Despre ele doua aspecte: a. in mod clar nu reprezinta marcaj stradal cu forta de lege; b. chiar mai mult, am cateva dubii la legalitatea lor, intrucat la ultimul examen de carnet am cetit ceva de genul ca acela ce adauga diverse minuni pe strada in scopul de a interveni, de a modifica circulatia pe strada se face vinovat de chestii la nivel penal (daca nu sunt puse cu aprobare de la militie). Intrucat nu sunt jurist nu stiu daca acele capre, fieratanii, lazi pietre samd intra sau nu in categoria respectiva. Dar asa ca simplu cetatean zic ca ar fi logic. Si in mod clar nu avea autorizatie de la politie pentru a rezerva loc de parcare pe un trotuar destul de ingust... cred ca ar trebui sa fie imposibil! 

Ca idee, chiar peste strada, este o parcare amenajata, cu vreo 5-6 locuri... ar fi putut cere la primarie alocarea catorva. Doar e parchetul de pe langa bla-bla sector 4, sigur ar fi reusit sa le obtina!

Curtea acestui procuror este una din putinele care nu accepta trimiterea acelor hartii prin email. La altii se poate, aici cetateanul trebuie sa lipseasca de la munca pentru a le depune.

Ca procuror afirmarea ca cetateanul nu are voie sa aiba grija de urbea in care locuieste (firesc, in limitele legii) consider ca este amendabila, este nociva social.

Acest individ actioneaza on daily basis impotriva spiritului civic si a conceputului de justitie.





Iar aici e o poza facuta cu o luna in urma. Pe acelasi trotuar, cativa metri mai "la vale". Cum aveam sa aflu mai tarziu un pic proprietara... lucra fix in biroul in care depuneam hartiile! Fusese deja anuntata de jandarmii de la poarta ca cineva ii pozeaza masina...! Si ea m'a certat serios si mi'a spus ca nu am dreptul sa fac asa ceva... ea in schimb avand dreptul de a bloca trotuarul.

Masina procurorului nu am pozat'o. In mod uimitor, dar a reusit sa o parcheze astfel incat sa aiba loc o mama cu un carucior pe langa. Asta e etalonul meu. Caruciorul.

Finalmente, indiferent de cate mizerii imi va face acest individ, stiu ca voi continua sa fac ceea ce imi dicteaza constiinta.
Daca eram genul care sa renunt la ceea ce consider ca este corect din cauza greutatilor as fi facut'o inca de pe cand o duceam greu, lipsindu'mi lucruri mai grave decat un carnet (as in fuckin' hrana) in adolecenta, in tinerete, cand refuzam sa tac in firme imorale, in fata unor patroni de teapa acestui... procuror.

.

miercuri, 2 august 2017

Filo - sofie



.
Distanța dintre inteligență și înțelepciune este dată de morală. Însă nu acea morală căpătata din exterior, ci izvorâta, din interior. Inteligența care reușește sa coaguleze principii ce depășesc interesul personal. 
De regulă cei ce îmi negau existența înțelepciunii au dovedit cu timpul carențe pe latura morală. 

---------------------------------------------------------------------------

Iar intr'o zona adiacenta, de niște zile încoace observ din nou că percep o legătură sine qua non între "traiul chill" și decadență. Fie morală, fie culturala, ori rațională. Si'mi amintește de prima reacție avuta vis'a'vis de un subiect dintr'o carte a lui Umberto Eco, în care niște preoți se întrebau dacă râsul este relaționat cu diavolul ori ba. I'am considerat atunci închiși la minte, extremiști... Iar acum dacă înlocuiesc diavolul cu micimea umana (în feluritele ei forme) observ că am ajuns la aceleași dilemă. 

---------------------------------------------------------------------------

Și a treia idee care îmi tot revine zilele astea este că am ajuns intr'o societate în care aceia care stabilesc în cel mai vocal mod ce este corect și ce nu (political corectnessul, feminismul...) sunt cei cu o baza culturală... precară (iar acesta este un eufemism). Sunt cei ce au avut ca ocupare prioritară, ca baza a dezvoltării personale a fi cool, nu a fi cult. Hipsterimea care și'a umflat egoul cu lecturi de nișă (dar cool) considera ca a căpătat prin asta o supercapacitate de a distinge mai bine decât oricine altcineva binele de rău. Sau de a relativiza binele și răul, după caz.

.

luni, 29 mai 2017

teroristii si internetul (sau baba si mitraliera)

.
cei mari (G7) s'au intalnit.
si nu au cazut de acord pentru incalzirea globala.
ca nu ii rodea atat de tare.

insa ii rodea destul ca sa cada de acord pentru... lupta impotriva terorismului.
care... nu stiu daca vine cuiva sa creada, dar se va muta... in zona internetului!!

adica mujahedinul care face poc pe strada va fi invins pe facebuc!
pentru ca ei sunt stiuti ca inainte sa faca bum isi posteaza un selfi pe net.

da, unii au capatat o placere in a se imprastia in bucati in public iar cei mai mari de pe planeta gasesc ca asta e o scuza suficient de buna ca sa creasca supravegherea internetului, sa limiteze libertatea internetului!

iar hipsterimea nu considera ca asta(!) e stire. ci se gaseste sa urle la "prietenul" meu azorel pe care de regula il aud spunand prostioare, dar reuseste sa spuna si el ceva bun. despre politicalcorectnesul care devine un curent de cenzura teribil de puternic.

iar prostimea urla impotriva lui azorel. nu impotriva cenzurii. pentru ca este o cenzura care ii convine. e cenzura impotriva celor care sunt capabili sa ii arate ce este. prostime.
.

marți, 25 aprilie 2017

De ce pleci din tara

.
Cum (nu) functioneaza statul roman.

Nimeresti ziua aia in care avand sensibilitate la lumina, la volan fiind, te chioraste soarele si nu vezi un biciclist venind din umbra. Biciclistul pateste o julitura superficiala, tu petreci o jumate de zi socat de cum s’a putut intampla asa ceva, ingrozit de faptul ca ai putut face asa ceva.

Petreci apoi (si) restul zilei in compania mitiei romane. Cea mai mare parte asteptand.

Dupa care esti anuntat ca vei ramane 3 luni fara carnet, lucru cu care esti complet de acord.
Cu ceea ce incepi sa afli ulterior insa... nu mai ai cum sa fii de acord.

Pedeapsa va incepe sa curga din momentul in care se inchide dosarul.

Dosarul nu se va inchide minim 3 luni – pentru ca partea vatamata are aceasta perioada la dispozitie ca sa faca o plangere. Iar daca face plangere inchiderea dosarului dureaza si mai mult.

Nici daca nu face plangere nu iti garanteaza nimeni ca dupa 3 luni se inchide dosarul. Afli cazuri in care a durat un dosar chiar si un an.
In toata aceasta perioada... daca tu esti om cuminte si stai in banca ta... ai ramas fara carnet. 

Deci desi legea prevede pentru ceea ce ai facut o pedeapsa de 3 luni tu ai minim 6 luni, cu posibilitatea de a avea chiar si un an... si 3 luni.

Si de aceasta data nu este in grija statului ca perioada ta de pedeapsa sa fie corecta! De ce?! PSD stie.

Ci este in grija ta, umbland – evident, pe la ghiseuri!
Afli din zvonuri ca iti poti prelungi dovada (care tine temporar loc de permis).
Cauti pe net... nu gasesti exact unde ci afli din zvonuri ca nu te mai duci doar la militie ci la parchet si la militie. Si povestea ar fi asa: te duci la parchet, iti stampileaza o hartie, cu hartia de duci la militie si acolo iti prelungeste dovada. Asa ca trebuie sa te plimbi in doua locuri diferite pentru o singura prelungire! De ce?! PSD stie.

Si nu la parchetul de langa tine, ci la parchetul zonei de unde s’a produs nefericirea. Inchipuie’ti ca esti din Satu Mare si ai avut un accident la Constanta...!

Dar dovada nu ti’o prelungesti pana la inchiderea dosarului. Dintr’o data. Ci pentru cate o luna! Asa ca tu ai timp de pierdut, ei “munca” de facut... De ce?! PSD stie. Si o chichita: desi nu esti sub efectul pedepsei, daca ratezi o plimbare lunara... ai ramas si fara dovada! Adica esti la cheremul lor sa te plimbi inutil(!) cum vor ei, cand vor ei, ca altfel pedeapsa ta se multiplica... De ce?! PSD stie!

Daca m’as stradui putin as putea avea vise erotice cu gandul la ziua in care ai putea da statul in judecata pentru daune aferente timpului pierdut (nejustificat) in “relatia” cu el!

Inapoi la cursul cronologic. Cu o zi inainte de a expira te duci la parchetul de pe langa judecatoria locatiei accidentului. Portarul te priveste mirat. Este realmente socat de faptul ca tu nu stii ca “lucreaza doar martea si joia de la 9 la 12”!!! (rareori pun 3 semne de exclamare dar acum e cel putin justificat)

Fiind vorba de Bucuresti, ai pierdut evident in trafic circa jumatate de zi pentru aceasta informatie, pentru ca pe pagina oficiala(!) de unde ai obtinut (intr’un sfarsit, dupa cautari serioase) adresa – nu este specificat acest orar de exprimare a dispretului statului PSD’ist fata de cetatean.

Te prezinti a doua zi, din nou, la parchet. La coada (evident e coada) afli de la o tanti ca la celelalte sectoare exista o cutiuta postala unde depui actele si pleci. Nu e nevoie sa pierzi timpul. Aici nu se vrea (a discutat deja cu oameni ai locului si “politica” e alta...).

Cum spune zvonistica:




Cum e realitatea:

Intri... observi dezorganizarea, incompetenta, ti se iau hartiile si ti se spune “incercati joi sau vineri la politie!” (da, cand esti plimbat de la o institutie la alta nu ti se da adresa. Ci numele. Eventual vag: “politie”!). Adica ai depus ceva, nu ti se da nici o dovada ca ai depus ceva...(!) si ti se zice sa pierzi tu timp pe drumuri ca sa verifici cand catadicsesc sa faca... nimic. 

Pentru ca toata tevatura asta este un nimic! Oricum de cativa ani incoace cand esti oprit in trafic militianul te verifica prin statie. Deci oricum el stie / poate sti imediat daca ai dreptul de a conduce sau nu. Si oricum afli cand nu mai ai dreptul de a conduce. Pentru ca au toate datele tale, le dai obligatoriu si numarul de telefon. Asa ca prelungirea se da mostly by default. Insa tu trebuie sa pierzi timp in cateva zile distincte in fiecare luna pentru asta! De ce?! Da, PSD stie!

Inca nu am ajuns inapoi la militie "joi sau vineri". Si desigur nu ar mira pe nimeni daca mi s'ar spune ca dovada va fi expirat deja drept care nu mai poate fi prelungita. Nu conteaza ca va fi expirat "deja" pentru ca parchetul nu prea lucreaza (doar martea si joia de la 9 la 12),  pentru ca un proces care ar trebui sa dureze cateva ore si sa fiu anuntat de grefiera cand e gata aici dureaza cateva zile si trebuie sa ma duc eu sa verific cand e gata...

Da, PSD stie... stie ca metoda cea mai buna de a tine sub papuc o tara este de a macina timpul si nervii fiecarui cetatean in parte. A invatat pe vremea comunistilor, de la fratele mai mare, rusul.
.

joi, 20 aprilie 2017

Din nou Azorel

.
Acest... tip nu mi’a parut niciodata inteligent. Cult poate, inteligent insa...

De pilda “ministrul de Externe de atunci, Adrian Năstase, şi preşedintele ales Ion Iliescu, plus Parlamentul de atunci, lucraseră la un tratat cu Uniunea Sovietică, care avea o clauză că noi, românii, ca stat independent, ne angajam să consultăm partnerul politic în cazul unor alianţe politice şi militare externe”.
Terifiant.

Si iata’l mai jos dovedind lipsa de care spuneam: “E o idee admirabilă, dar ce e greşit în ea, şi de lucrul ăsta îşi dăduse seama deja Edmund Burke e că nu poţi şi nici nu ai dreptul să revoluţionezi din temelii cu ajutorul violenţei, a forţei politice societăţile, n-ai dreptul să faci asta nici măcar cu un om, să-l schimbi cu violenţă, dar să faci asta cu societăţile.”.
Insista pe argumentul gol. Cel cu “n’ai dreptul”. Un argument care este complet ridicol pentru ca se adreseaza celor care considera aprioric ca au dreptul sa modifice soarta societatilor. Se adreseaza celor care incalca drepturi scrise, norme juridice semnate chiar de ei. Cum poti sa le ceri acestora sa respecte un “drept” mai degraba moral, ba chiar de nisa – de un anumit tip de morala la care nu adera foarte multi?! Nu esti lipsit de unele lucruri cand creezi / sustii astfel de argumentatii?

Cu totul altceva ar fi fost daca argumentul primar ar fi fost “nu poti”. Si nu un simplu “nu poti”, pentru ca acest argument are darul de a starni dorinta de demonstratie a contrariului “just hold my bier!”. Motivul pentru care nu poti este lipsa de organicitate a schimbarii. La nivel uman - si mai ales social - schimbarile daca nu sunt organice nu sunt schimbari. Decat de forma, superficial, pe termen scurt si cu creare de (byproducts) produse secundare suficient de puternice incat sa iti anuleze fondul / spiritul schimbarii pe care o doreai.

Apoi. Incercand sa explice toleranta fata de comunism se lanseaza in (dorite) fineturi morale. Lucrurile stau mai simplu. Dezinformarea si neinformarea. Daca in ceea ce priveste ororile nazismului exista informatii la tot pasul, zilnice... in ceea ce priveste ororile comunismului... e o liniste suspecta. Mai ales cand cele din urma le depasesc pe cele dintai. Pe toate planurile. Chiar in populatia care a trait sub comunism am cunoscut categorii sociale care au fost complet orbite. De exemplu, un fost pilot pe curse civile externe - acum la pensie - imi sustinea de curand ca nu e adevarat, nu a fost foamete pe vremea comunistilor si ca gaseai sa iti cumperi tot ce doreai. Si nu mintea – era convins 100% de ceea ce spunea. Insa nu cunoscuse realitatea celor multi, ci cunoscuse o realitate a catorva.
Motivul pentru care Che Guevara si simboluri sovietice sunt cool intre hipsteri in timp ce cele naziste nu? Din lipsa de informatie. Sa le fi turnat mass-media macar aceeasi cantitate de informatie despre ororile sovietice si crimele lui Che Guevara si abia apoi poti ajunge sa discuti despre tonalitati semantice, despre lipsuri de claritate morala.

Iar momentul de maxima penibilitate a “interviului” este: “Care ar fi intrebarea corecta? Nu stiu, ca nu sunt sociolog.”. Cum poti oare sa dai interviuri despre functionarea societatilor in timp ce afirmi ca nu stii, nu esti sociolog? Care iti mai este autoritatea de a discuta despre subiectele abordate?

Ah, am gresit. Nu acela a fost momentul de penibilitate maxima. Ci cel in care afirma ca suntem in libertate si ca ne facem singuri legile! Cand o sleahta de rusofoni penali si incompetenti au capusat aceasta tara de (cca) 25 de ani incoace, si au in mana cutitul si painea, cand traim sub o mafie a jafului si a incompetentei... acest... tip spune ca ne facem singuri legile!

 .

joi, 13 aprilie 2017

Fara

.
cei inteligenti nu obisnuiesc sa fie si culti. le ajunge inteligenta.
cei culti nu obisnuiesc sa fie inteligenti. e felul lor de a compensa lipsa de inteligenta.
iar cei inteligenti ce au ajuns sa fie si culti... afla rapid ca asta e ghinion curat.
.

marți, 28 martie 2017

Probabil patru pasi

.
Omul e masura tuturor lucrurilor. Treaba asta poate fi inteleasa in mai multe feluri.

De exemplu, acela in care tu ii judeci pe cei din jurul tau prin prisma propriilor atribute

Numai ca atunci cand tu esti un om care ai crezut (pentru ca erai mic si fraier) in valorile alea frumoase pe care le macanea societatea: corectitudine,  principii, inteligenta, competenta, educatie, sinceritate... te’ai format asa.
Si apoi... ii masori pe cei din jurul tau prin tine, prin valorile pe care le’ai integrat. Involuntar ii masori astfel, pentru ca tu esti etalonul pe care il ai cel mai la indemana.
Nu cumva ajungi sa simti ca traiesti intr’o lume de oameni incorecti, prosti, incompetenti, imorali, inculti, falsi...? Nu cumva ajungi sa tragi de oameni sa se trezeasca, cerandu'le sa devina... oameni?! (firesc asumandu'ti reactia negativa a celor din jurul tau, nemultumiti de pretentiile tale "arogante"...)

Asta este pasul unu.

Pasul doi este cel in care dupa ce traiesti nemultumit o perioada, incerci sa intelegi de unde vine nemultumirea.
Si observi ca judecand la rece traiesti nu intre oameni de acel fel, ci intr’o lume incorecta, formata din si pentru idioti, incompetenti, o lume bazata pe falsitate. Pentru ca masura / etalonul folosita / folosit... esti tu, cel care ai integrat, ai trait altfel.

Pasul trei apare cand apoi incerci sa intelegi de ce e lumea asa. Ca sa afli cum poate fi corectata. Si ajungi la concluzia ca natura umana, datul biologic contine aceste limitari. Ca poate tu ai fost un outlier,  o variatiune, o exceptie de la norma, iar asta ti’a permis sa depasesti conditia omului de rand, om de rand care este acasa intr’un climat incorect, stupid, incompetent, incult, imoral, fals...

Inca nu am ajuns la pasul patru. De curand par insa a’l simti facandu’si loc prin diferite ganduri. Acest pas patru cred ca este cel gasit la Hesse, cand Dasa ajuns la un sihastru in cautarea “evolutiei personale” este tratat de acesta intr’un mod bizar fiind – fara nici o introducere – trimis dupa apa ca un servitor si ajuge sa traiasca (parca) trei vieti diferite. Dupa care se trezeste din nou in preajma sihastrului unde...:   
Era sătul şi prea sătul de de toate aceste visări, de acest pãienjeniş diavolesc de întâmplări trăite, de bucurii şi suferinţe, care-i zdrobeau inima unui om si-i îngheţau sângele, apoi deodată deveneau Maya (iluzie) şi-l lăsau în urmă ca pe un nebun, era sãtul de toate, nu mai voia nici nevastã, nici copil, nici tron, nici victorii si răzbunare, nici fericire şi nici deşteptăciune, nici putere şi nici virtute. Nu dorea nimic altceva decât pace şi un sfârşit, nu dorea decât să oprească această roată în veşnică învârtire, să stingă aceastã nesfârşită perindare de imagini, voia să-şi dea lui însuşi linişte şi să se stingã, aşa cum o dorise cândva, când năvălise în ultima lui bătălie asupra inamicului, când lovise înjuru-i şi fusese lovit, când împărţise şi primise răni până când se prãbuşise. Dar ce se întâmplase pe urmă ? Pe urmă fusese pauza unui leşin, sau o aţipeală, sau o moarte. Si îndată după aceea se trezise din nou, trebuise să lase iarăşi să-i pãtrundă în inimã efluviile de viaţă, iar în ochi fluviul înspăimântător, frumos şi oribil de imagini, şi asa mereu, la nesfârşit, fără putinţa unei evadări, până la viitorul leşin, până la viitoarea moarte. acest leşin sau această moarte aveau să fie, probabil, o pauză, un mic, un foarte mic popas, doar cât să-şi tragă răsuflarea, apoi totul avea să continuue, iar el avea să fie din nou una din miile de figuri din dansul sălbatic, ameţitor, deznădăjduit al vietii. Ah, nu existau nici o stingere, nici un sfârşit.
Neastâmpărul îl ridică din nou în picioare. Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului … / … Bine, Dasa, ia-ti tigva, umple-o frumusel cu apă şi du-o stăpânului tău!
.

vineri, 17 martie 2017

Imbecili adica Pitoresti

.
Periculoasa chestie asta cu dusul de dimineata.

Ma face sa ascult radioul (da, dus cu radio, si eu am ras cand l'am luat dar... voila!).

Mai intai ajung pe o nazbatie de post (smart fm - "gen"). Unde era cat p'aci sa fie o discutie interesanta. Un tip zicea ca nu il deranjeaza existenta elementelor “pitoresti” din viata publica. Asta fiind primul semnal ca omueummpic tont. Nu pentru ca nu e derajnat de, ci pentru ca o afirma atat de liber, fara nici o nota de subsol asupra efectelor “adverse” evidente ale acestor “pitoresti” asupra societatii.

Incearca sa il aduca in simtiri celalalt. Si intreaba maieutic daca oare toata lumea percepe acesti “pitoresti” in acelasi mod sau nu cumva o mare parte a populatiei nu ii ia de etalon, norma de comportament...

Tontul revine si se devoaleaza spunand ca da, asa este, dar problema e ca nu avem materie prima, nu avem suficienti indivizi in zona culturala(!).

Pentru boul pitoresc necunoscut de la radioul necunoscut... informatie: exista mai multi oameni de cultura decat isi imagineaza, problema este la capitolul promovare. La fel cum un pitoresc ca el a fost chemat in sudio pentru interviu, sunt si ceilalti. Nu pentru ca nu exista oameni mai culti si mai inteligenti (nici nu e greu), ci pentru ca (primo) se alege tembelizarea publicului si pentru ca (secundo) asa cum spune Celine in “Calatorie la capatul noptii": Un patron e intotdeauna mai linistit de ignonimia personalului sau. Sclavul trebuie sa fie cu orice pret un pic si chiar mai mult demn de dispretuit. Un ansamblu de mici pacate cronice, morale si fizice, justifica soarta care-l copleseste. Pamantul se invarte mai bine atunci cand fiecare se afla exact in locul pe care-l merita. Fiinta de care te folosesti trebuie sa fie inferioara, searbada, destinata decaderii, asta iti usureaza constiinta, mai ales ca el, Byrton, ne platea foarte prost.

In acest mod simplu si rapid tontul m’a facut sa schimb postul de radio. Pentru ca dimineata pe stomacul gol banuiesc ca se mai face repede ulcer... Ajung la altii - declarati nazbatiosi mintali. Dar imi zic ca voi fi in stare sa nu aud toate tampeniile pe care le rostesc pe repede inainte. Insa se face ca aud. Un om sunase de la Reghin sa ceara o melodie pentru nepoatele sale. Om serios, matur. Astia ii propun - in mod pitoresc - sa cante si el. Omul declina oferta spunand ca el nu stie asta, stie doar a face viori. Atunci ei in colosal avant pi-to-reesc ii zic sa fie el vioara intai. In melodie. Omul renunta, la revedere. Ei continua pseudo-discutia intre ei (asemenea aruncare tembela de cuvinte nu poate fi numita discutie) si isi zic ca e pacat ca nu a vrut sa fie vioara intai daca omul stie sa viori. Nu mai suport nici aici cum se sterge cu buretele distinctia dintre stiinta de a face viori si a face pe vioara la telefon si next, urmatorul post de radio.

Trinitas.

Mai rationalistii mei antireligiosi care impanziti societatea. Va anunt ca ati creat, sustineti, intretineti o lume in care comparand nivelul de aberatie logica pe secunda, de pe posturi non-religioase cu cel de pe un post religios, cel din urma e complet inofensiv! Felicitari! Pitorestilor!
.

miercuri, 8 martie 2017

Pierderea evolutiei


.
vis
dintre casele zonei in care crescusem mai ramasese una singura. in mare parte insa si aceea distrusa, transformata in moloz. fusese cea mai frumoasa.
din mijlocul acestui moloz mai rasarea relativ intreaga o singura camera. care isi pastrase un perete si toate celelalte elementele ale sale neatinse. stralcea din mijlocul demolarii. stralucea a cultura, a valori elevate. lumina devenea aurie si limpede in acea zona datorita a ceea ce mai ramasese din acea casa. un perete frumos colorat, dominat de o placare cu marmura de un albastru intens, cu o firida semicirculara in mijlocul acestuia, cu linii subliniate prin elemente decorative fine dar cu impact. un birou in fata acelui perete, incarcat cu obiecte de o eleganta clasica. restul camerei plin cu astfel de obiecte. era ultima insula. tot frumosul care putuse supravietui se refugiase aici. un frumos incarcat de cultura, de stil, de evolutie umana. fusese o casa foarte luminoasa cu tavane inalte, cu linii fine.
eu stateam temporar - in vizita - la niste cunoscuti, in apropiere. interactionam cu ei scurt, in restul timpului ma preocupam cu matematica. scriam matematica.
intr'o zi apare un bun prieten care imi spune "am un proiect, hai sa ma ajuti?".
si ma duce fix in acel loc, ultimul loc al valorilor superioare, al culturii, al armoniei, al frumosului.
si imi spune... "trebuie sa'l demolam!". am inlemnit. i'am spus ca nu se poate, e o crima. destul de impasibil mi'a explicat (materialist) ca oricum acel loc nu mai este functional, ca nu are viitor in acea forma, ca proprietarii batrani nu si'l mai pot permite, ca tot ce putem face e sa luam materialele de baza si sa le triem pentru reciclare. disperat, am inceput sa'i zic ca eventualul aur pe care il poate scoate din acele obiecte are o valoare mult mai mica decat obiectele in forma actuala. ca partea artistica, culturala, este cea care conteaza in acel loc, o eventuala reciclare anuland singura latura cu adevarat valoroasa a ceea ce se gasea acolo. oamenii lui deja se apucasera de treaba. desfaceau ansamblul si grupau in gramajoare in functie de materialul de baza.
o secunda ma intrebasem daca nu pot salva acel ansamblu ducandu'l acasa la mine. dar nu aveam cum, nu incapea. frumosul elevat al copilariei mele nu incapea in viata mea actuala. chiar si cand era vorba numai de o parte din el, de ultimul loc ramas.
i'am spus amicului ca nu pot sa il ajut sa faca asa ceva. stiam ca se baza pe mine, ca eu eram cel care ma pricepeam la ce e acolo... dar i'am zis ca nu pot sa distrug ultimul loc(!) al copilariei mele. (macar) acel loc ar fi trebuit sa ramana pentru totdeauna, protejat de trecerea timpului, protejat de disparitie, de cea mai mica alterare. am plecat si mergand pe strazile copilariei am inceput sa plang suspinand "ultimul loc... ultimul loc... nu se poate, ultimul loc...". am simtit o durere surda in capul pieptului si in mod bizar acea durere ma alina. prin existenta ei contrabalansa marea pierdere. o pierdere care nu era a mea decat circumstantial, prin faptul ca eu cunoscusem (nu traisem) acel tip de existenta, acel mod elevat de viata care doar printr'un joc al sortii imi fusese familiar de mic. dar pierderea uriasa era a lumii intregi, saracita de acum de concretizarea materiala a stilului, elegantei, culturii, in toate obiectele necesare vietii care creaza o casa plina.
m'am dus in apropiere, in casa prietenilor mei si am incercat sa ma refugiez in matematica. n'am putut, am iesit din nou, sa caut. 
sa caut alt loc care sa mai pastreze o urma - fie si palida - din trecutul cultural, si sa mai vad, pentru ultima data, acel ultim loc, exponent al frumosului apartinand copilariei mele.
i'am gasit pe muncitorii care aproape terminasera. iar pe o masuta, triasera pentru ei, cateva cutii cu suruburi, cuie si holsuruburi. m'am intors catre prietenul meu si aratandu'i suruburile i'am zis energic: "uite, voi considerati ca aceste obiecte trebuie sa reziste trecerii timpului, sa fie folosite in continuare! fix la fel eu valorizez ceea ce voi distrugeti. obiectele in care au fost materializate cultura, rafinamentul, arta. diferenta este data de nivelul evolutiv al fiecaruia. voi atat intelegeti: suruburi. eu inteleg mai mult, voi imi distrugeti lumea pentru ca nu o intelegeti. pentru ca nu sunteti la nivelul ei. proprietarii cat mai obtin din aceasta brutala (inculta, needucata) reciclare?" si el a inceput sa frunzareasca un carnetel mic, pe masura valorificarii. atunci am realizat ca ma voi duce la acei batrani si le voi da eu banii de care au nevoie, mai multi decat ar obtine prin reciclare, oprindu'i sa nu distruga tot.
m'a lovit din nou emotia pierderii ultimului loc al copilariei mele. tot ce mai ramasese era acum in cateva cutii.
am plecat sa ma plimb putin singur pe acele strazi, lasandu'ma sa plang in voie, in hohote. "a disparut ultimul loc", "ultimul", "ultimul".
m'am trezit respirand puternic, suierat, ritmic, ca suspinand adanc.
resimtind in continuare emotia pierderii oricarei posibilitati a contactului fizic cu frumosul (elevat al) copilariei mele n'am mai putut adormi la loc.
dupa cateva minute am simtit ca ma intregesc si cresc interior. ca si cum parti din sufletul meu care ramasesera legate de acele locuri reveneau reintregindu'ma, nemaifiind ancorate exterior de nimic.
dupa ce am scris aceste randuri senzatia de reintregire s'a mai atenuat, dar nu e pierduta complet.

.