..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

marți, 25 aprilie 2017

De ce pleci din tara

.
Cum (nu) functioneaza statul roman.

Nimeresti ziua aia in care avand sensibilitate la lumina, la volan fiind, te chioraste soarele si nu vezi un biciclist venind din umbra. Biciclistul pateste o julitura superficiala, tu petreci o jumate de zi socat de cum s’a putut intampla asa ceva.

Petreci apoi (si) restul zilei in compania mitiei romane. Cea mai mare parte asteptand.

Dupa care esti anuntat ca vei ramane 3 luni fara carnet, lucru cu care esti complet de acord.
Cu ceea ce incepi sa afli ulterior insa... nu mai ai cum sa fii de acord.

Pedeapsa va incepe sa curga din momentul in care se inchide dosarul.

Dosarul nu se va inchide minim 3 luni – pentru ca partea vatamata are aceasta perioada la dispozitie ca sa faca o plangere. Iar daca face plangere inchiderea dosarului dureaza si mai mult.

Nici daca nu face plangere nu iti garanteaza nimeni ca dupa 3 luni se inchide dosarul. Afli cazuri in care a durat un dosar chiar si un an.
In toata aceasta perioada... daca tu esti om cuminte si stai in banca ta... ai ramas fara carnet. 

Deci desi legea prevede pentru ceea ce ai facut o pedeapsa de 3 luni tu ai minim 6 luni, cu posibilitatea de a avea chiar si un an... si 3 luni.

Si de aceasta data nu este in grija statului ca perioada ta de pedeapsa sa fie corecta! De ce?! PSD stie.

Ci este in grija ta, umbland – evident, pe la ghiseuri!
Afli din zvonuri ca iti poti prelungi dovada (care tine temporar loc de permis).
Cauti pe net... nu gasesti exact unde ci afli din zvonuri ca nu te mai duci doar la militie ci la parchet si la militie. Si povestea ar fi asa: te duci la parchet, iti stampileaza o hartie, cu hartia de duci la militie si acolo iti prelungeste dovada. Asa ca trebuie sa te plimbi in doua locuri diferite pentru o singura prelungire! De ce?! PSD stie.

Si nu la parchetul de langa tine, ci la parchetul zonei de unde s’a produs nefericirea. Inchipuie’ti ca esti din Satu Mare si ai avut un accident la Constanta...!

Dar dovada nu ti’o prelungesti pana la inchiderea dosarului. Dintr’o data. Ci pentru cate o luna! Asa ca tu ai timp de pierdut, ei “munca” de facut... De ce?! PSD stie. Si o chichita: desi nu esti sub efectul pedepsei, daca ratezi o plimbare lunara... ai ramas si fara dovada! Adica esti la cheremul lor sa te plimbi inutil(!) cum vor ei, cand vor ei, ca altfel pedeapsa ta se multiplica... De ce?! PSD stie!

Daca m’as stradui putin as putea avea vise erotice cu gandul la ziua in care ai putea da statul in judecata pentru daune aferente timpului pierdut (nejustificat) in “relatia” cu el!

Inapoi la cursul cronologic. Cu o zi inainte de a expira te duci la parchetul de pe langa judecatoria locatiei accidentului. Portarul te priveste mirat. Este realmente socat de faptul ca tu nu stii ca “lucreaza doar martea si joia de la 9 la 12”!!! (rareori pun 3 semne de exclamare dar acum e cel putin justificat)

Fiind vorba de Bucuresti, ai pierdut evident in trafic circa jumatate de zi pentru aceasta informatie, pentru ca pe pagina oficiala(!) de unde ai obtinut (intr’un sfarsit, dupa cautari serioase) adresa – nu este specificat acest orar de exprimare a dispretului statului PSD’ist fata de cetatean.

Te prezinti a doua zi, din nou, la parchet. La coada (evident e coada) afli de la o tanti ca la celelalte sectoare exista o cutiuta postala unde depui actele si pleci. Nu e nevoie sa pierzi timpul. Aici nu se vrea (a discutat deja cu oameni ai locului si “politica” e alta...).

Cum spune zvonistica:




Cum e realitatea:

Intri... observi dezorganizarea, incompetenta, ti se iau hartiile si ti se spune “incercati joi sau vineri la politie!” (da, cand esti plimbat de la o institutie la alta nu ti se da adresa. Ci numele. Eventual vag: “politie”!). Adica ai depus ceva, nu ti se da nici o dovada ca ai depus ceva...(!) si ti se zice sa pierzi tu timp pe drumuri ca sa verifici cand catadicsesc sa faca... nimic. 

Pentru ca toata tevatura asta este un nimic! Oricum de cativa ani incoace cand esti oprit in trafic militianul te verifica prin statie. Deci oricum el stie / poate sti imediat daca ai dreptul de a conduce sau nu. Si oricum afli cand nu mai ai dreptul de a conduce. Pentru ca au toate datele tale, le dai obligatoriu si numarul de telefon. Asa ca prelungirea se da mostly by default. Insa tu trebuie sa pierzi timp in cateva zile distincte in fiecare luna pentru asta! De ce?! Da, PSD stie!

Inca nu am ajuns inapoi la militie "joi sau vineri". Si desigur nu ar mira pe nimeni daca mi s'ar spune ca dovada va fi expirat deja drept care nu mai poate fi prelungita. Nu conteaza ca va fi expirat "deja" pentru ca parchetul nu prea lucreaza (doar martea si joia de la 9 la 12),  pentru ca un proces care ar trebui sa dureze cateva ore si sa fiu anuntat de grefiera cand e gata aici dureaza cateva zile si trebuie sa ma duc eu sa verific cand e gata...

Da, PSD stie... stie ca metoda cea mai buna de a tine sub papuc o tara este de a macina timpul si nervii fiecarui cetatean in parte. A invatat pe vremea comunistilor, de la fratele mai mare, rusul.
.

joi, 20 aprilie 2017

Din nou Azorel

.
Acest... tip nu mi’a parut niciodata inteligent. Cult poate, inteligent insa...

De pilda “ministrul de Externe de atunci, Adrian Năstase, şi preşedintele ales Ion Iliescu, plus Parlamentul de atunci, lucraseră la un tratat cu Uniunea Sovietică, care avea o clauză că noi, românii, ca stat independent, ne angajam să consultăm partnerul politic în cazul unor alianţe politice şi militare externe”.
Terifiant.

Si iata’l mai jos dovedind lipsa de care spuneam: “E o idee admirabilă, dar ce e greşit în ea, şi de lucrul ăsta îşi dăduse seama deja Edmund Burke e că nu poţi şi nici nu ai dreptul să revoluţionezi din temelii cu ajutorul violenţei, a forţei politice societăţile, n-ai dreptul să faci asta nici măcar cu un om, să-l schimbi cu violenţă, dar să faci asta cu societăţile.”.
Insista pe argumentul gol. Cel cu “n’ai dreptul”. Un argument care este complet ridicol pentru ca se adreseaza celor care considera aprioric ca au dreptul sa modifice soarta societatilor. Se adreseaza celor care incalca drepturi scrise, norme juridice semnate chiar de ei. Cum poti sa le ceri acestora sa respecte un “drept” mai degraba moral, ba chiar de nisa – de un anumit tip de morala la care nu adera foarte multi?! Nu esti lipsit de unele lucruri cand creezi / sustii astfel de argumentatii?

Cu totul altceva ar fi fost daca argumentul primar ar fi fost “nu poti”. Si nu un simplu “nu poti”, pentru ca acest argument are darul de a starni dorinta de demonstratie a contrariului “just hold my bier!”. Motivul pentru care nu poti este lipsa de organicitate a schimbarii. La nivel uman - si mai ales social - schimbarile daca nu sunt organice nu sunt schimbari. Decat de forma, superficial, pe termen scurt si cu creare de (byproducts) produse secundare suficient de puternice incat sa iti anuleze fondul / spiritul schimbarii pe care o doreai.

Apoi. Incercand sa explice toleranta fata de comunism se lanseaza in (dorite) fineturi morale. Lucrurile stau mai simplu. Dezinformarea si neinformarea. Daca in ceea ce priveste ororile nazismului exista informatii la tot pasul, zilnice... in ceea ce priveste ororile comunismului... e o liniste suspecta. Mai ales cand cele din urma le depasesc pe cele dintai. Pe toate planurile. Chiar in populatia care a trait sub comunism am cunoscut categorii sociale care au fost complet orbite. De exemplu, un fost pilot pe curse civile externe - acum la pensie - imi sustinea de curand ca nu e adevarat, nu a fost foamete pe vremea comunistilor si ca gaseai sa iti cumpleri tot ce doreai. Si nu mintea – era convins 100% de ceea ce spunea. Insa nu cunoscuse realitatea celor multi, ci cunoscuse o realitate a catorva.
Motivul pentru care Che Guevara si simboluri sovietice sunt cool intre hiopsteri in timp ce cele naziste nu? Din lipsa de informatie. Sa le fi turnat mass-media macar aceeasi cantitate de informatie despre ororile sovietice si crimele lui Che Guevara si abia apoi poti ajunge sa discuti despre tonalitati semantice, despre lipsuri de claritate morala.

Iar momentul de maxima penibilitate a “interviului” este: “Care ar fi intrebarea corecta? Nu stiu, ca nu sunt sociolog.”. Cum poti oare sa dai interviuri despre functionarea societatilor in timp ce afirmi ca nu stii, nu esti sociolog? Care iti mai este autoritatea de a discuta despre subiectele abordate?

Ah, am gresit. Nu acela a fost momentul de penibilitate maxima. Ci cel in care afirma ca suntem in libertate si ca ne facem singuri legile! Cand o sleahta de rusofoni penali si incompetenti au capusat aceasta tara de (cca) 25 de ani incoace, si au in mana cutitul si painea, cand traim sub o mafie a jafului si a incompetentei... acest... tip spune ca ne facem singuri legile!

 .

joi, 13 aprilie 2017

Fara

cei inteligenti nu obisnuiesc sa fie si culti. le ajunge inteligenta.
cei culti nu obisnuiesc sa fie inteligenti. e felul lor de a compensa lipsa de inteligenta.
iar cei inteligenti ce au ajuns sa fie si culti... sunt ghinionisti.

marți, 28 martie 2017

Probabil patru pasi

.
Omul e masura tuturor lucrurilor. Treaba asta poate fi inteleasa in mai multe feluri.

De exemplu, acela in care tu ii judeci pe cei din jurul tau prin prisma propriilor atribute

Numai ca atunci cand tu esti un om care ai crezut (pentru ca erai mic si fraier) in valorile alea frumoase pe care le macanea societatea: corectitudine,  principii, inteligenta, competenta, educatie, sinceritate... te’ai format asa.
Si apoi... ii masori pe cei din jurul tau prin tine, prin valorile pe care le’ai integrat. Involuntar ii masori astfel, pentru ca tu esti etalonul pe care il ai cel mai la indemana.
Nu cumva ajungi sa simti ca traiesti intr’o lume de oameni incorecti, prosti, incompetenti, imorali, inculti, falsi...? Nu cumva ajungi sa tragi de oameni sa se trezeasca, cerandu'le sa devina... oameni?! (firesc asumandu'ti reactia negativa a celor din jurul tau, nemultumiti de pretentiile tale "arogante"...)

Asta este pasul unu.

Pasul doi este cel in care dupa ce traiesti nemultumit o perioada, incerci sa intelegi de unde vine nemultumirea.
Si observi ca judecand la rece traiesti nu intre oameni de acel fel, ci intr’o lume incorecta, formata din si pentru idioti, incompetenti, o lume bazata pe falsitate. Pentru ca masura / etalonul folosita / folosit... esti tu, cel care ai integrat, ai trait altfel.

Pasul trei apare cand apoi incerci sa intelegi de ce e lumea asa. Ca sa afli cum poate fi corectata. Si ajungi la concluzia ca natura umana, datul biologic contine aceste limitari. Ca poate tu ai fost un outlier,  o variatiune, o exceptie de la norma, iar asta ti’a permis sa depasesti conditia omului de rand, om de rand care este acasa intr’un climat incorect, stupid, incompetent, incult, imoral, fals...

Inca nu am ajuns la pasul patru. De curand par insa a’l simti facandu’si loc prin diferite ganduri. Acest pas patru cred ca este cel gasit la Hesse, cand Dasa ajuns la un sihastru in cautarea “evolutiei personale” este tratat de acesta intr’un mod bizar fiind – fara nici o introducere – trimis dupa apa ca un servitor si ajuge sa traiasca (parca) trei vieti diferite. Dupa care se trezeste din nou in preajma sihastrului unde...:   
Era sătul şi prea sătul de de toate aceste visări, de acest pãienjeniş diavolesc de întâmplări trăite, de bucurii şi suferinţe, care-i zdrobeau inima unui om si-i îngheţau sângele, apoi deodată deveneau Maya (iluzie) şi-l lăsau în urmă ca pe un nebun, era sãtul de toate, nu mai voia nici nevastã, nici copil, nici tron, nici victorii si răzbunare, nici fericire şi nici deşteptăciune, nici putere şi nici virtute. Nu dorea nimic altceva decât pace şi un sfârşit, nu dorea decât să oprească această roată în veşnică învârtire, să stingă aceastã nesfârşită perindare de imagini, voia să-şi dea lui însuşi linişte şi să se stingã, aşa cum o dorise cândva, când năvălise în ultima lui bătălie asupra inamicului, când lovise înjuru-i şi fusese lovit, când împărţise şi primise răni până când se prãbuşise. Dar ce se întâmplase pe urmă ? Pe urmă fusese pauza unui leşin, sau o aţipeală, sau o moarte. Si îndată după aceea se trezise din nou, trebuise să lase iarăşi să-i pãtrundă în inimã efluviile de viaţă, iar în ochi fluviul înspăimântător, frumos şi oribil de imagini, şi asa mereu, la nesfârşit, fără putinţa unei evadări, până la viitorul leşin, până la viitoarea moarte. acest leşin sau această moarte aveau să fie, probabil, o pauză, un mic, un foarte mic popas, doar cât să-şi tragă răsuflarea, apoi totul avea să continuue, iar el avea să fie din nou una din miile de figuri din dansul sălbatic, ameţitor, deznădăjduit al vietii. Ah, nu existau nici o stingere, nici un sfârşit.
Neastâmpărul îl ridică din nou în picioare. Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului … / … Bine, Dasa, ia-ti tigva, umple-o frumusel cu apă şi du-o stăpânului tău!
.

vineri, 17 martie 2017

Imbecili adica Pitoresti

.
Periculoasa chestie asta cu dusul de dimineata.

Ma face sa ascult radioul (da, dus cu radio, si eu am ras cand l'am luat dar... voila!).

Mai intai ajung pe o nazbatie de post (smart fm - "gen"). Unde era cat p'aci sa fie o discutie interesanta. Un tip zicea ca nu il deranjeaza existenta elementelor “pitoresti” din viata publica. Asta fiind primul semnal ca omueummpic tont. Nu pentru ca nu e derajnat de, ci pentru ca o afirma atat de liber, fara nici o nota de subsol asupra efectelor “adverse” evidente ale acestor “pitoresti” asupra societatii.

Incearca sa il aduca in simtiri celalalt. Si intreaba maieutic daca oare toata lumea percepe acesti “pitoresti” in acelasi mod sau nu cumva o mare parte a populatiei nu ii ia de etalon, norma de comportament...

Tontul revine si se devoaleaza spunand ca da, asa este, dar problema e ca nu avem materie prima, nu avem suficienti indivizi in zona culturala(!).

Pentru boul pitoresc necunoscut de la radioul necunoscut... informatie: exista mai multi oameni de cultura decat isi imagineaza, problema este la capitolul promovare. La fel cum un pitoresc ca el a fost chemat in sudio pentru interviu, sunt si ceilalti. Nu pentru ca nu exista oameni mai culti si mai inteligenti (nici nu e greu), ci pentru ca (primo) se alege tembelizarea publicului si pentru ca (secundo) asa cum spune Celine in “Calatorie la capatul noptii": Un patron e intotdeauna mai linistit de ignonimia personalului sau. Sclavul trebuie sa fie cu orice pret un pic si chiar mai mult demn de dispretuit. Un ansamblu de mici pacate cronice, morale si fizice, justifica soarta care-l copleseste. Pamantul se invarte mai bine atunci cand fiecare se afla exact in locul pe care-l merita. Fiinta de care te folosesti trebuie sa fie inferioara, searbada, destinata decaderii, asta iti usureaza constiinta, mai ales ca el, Byrton, ne platea foarte prost.

In acest mod simplu si rapid tontul m’a facut sa schimb postul de radio. Pentru ca dimineata pe stomacul gol banuiesc ca se mai face repede ulcer... Ajung la altii - declarati nazbatiosi mintali. Dar imi zic ca voi fi in stare sa nu aud toate tampeniile pe care le rostesc pe repede inainte. Insa se face ca aud. Un om sunase de la Reghin sa ceara o melodie pentru nepoatele sale. Om serios, matur. Astia ii propun - in mod pitoresc - sa cante si el. Omul declina oferta spunand ca el nu stie asta, stie doar a face viori. Atunci ei in colosal avant pi-to-reesc ii zic sa fie el vioara intai. In melodie. Omul renunta, la revedere. Ei continua pseudo-discutia intre ei (asemenea aruncare tembela de cuvinte nu poate fi numita discutie) si isi zic ca e pacat ca nu a vrut sa fie vioara intai daca omul stie sa viori. Nu mai suport nici aici cum se sterge cu buretele distinctia dintre stiinta de a face viori si a face pe vioara la telefon si next, urmatorul post de radio.

Trinitas.

Mai rationalistii mei antireligiosi care impanziti societatea. Va anunt ca ati creat, sustineti, intretineti o lume in care comparand nivelul de aberatie logica pe secunda, de pe posturi non-religioase cu cel de pe un post religios, cel din urma e complet inofensiv! Felicitari! Pitorestilor!
.

miercuri, 8 martie 2017

Pierderea evolutiei


.
vis
dintre casele zonei in care crescusem mai ramasese una singura. in mare parte insa si aceea distrusa, transformata in moloz. fusese cea mai frumoasa.
din mijlocul acestui moloz mai rasarea relativ intreaga o singura camera. care isi pastrase un perete si toate celelalte elementele ale sale neatinse. si care stralcea din mijlocul demolarii. stralucea a cultura, a valori elevate. lumina devenea aurie si limpede in acea zona datorita a ceea ce mai ramasese din acea casa. un perete frumos colorat, dominat de o placare cu marmura de un albastru intens, cu o firida semicirculara in mijlocul acestuia, cu linii subliniate prin elemente decorative fine dar cu impact. un birou in fata acelui perete, incarcat cu obiecte de o eleganta clasica. restul camerei plin cu astfel de obiecte. era ultima insula. tot frumosul care putuse supravietui se refugiase aici. un frumos incarcat de cultura, de stil, de evolutie umana. fusese o casa foarte luminoasa cu tavane inalte, cu linii fine.
eu stateam temporar - in vizita - la niste cunoscuti. interactionam cu ei scurt, in restul timpului ma preocupam cu matematica. scriam matematica.
intr'o zi apare un bun prieten care imi spune "am un proiect, hai sa ma ajuti?".
si ma duce fix in acel loc, ultimul loc al valorilor superioare, al culturii, al armoniei, al frumosului.
si imi spune... "trebuie sa'l demolam!". am inlemnit. i'am spus ca nu se poate, e o crima. destul de impasibil mi'a explicat (materialist) ca oricum acel loc nu mai este functional, ca nu are viitor in acea forma, ca proprietarii batrani nu si'l mai pot permite, ca tot ce putem face e sa luam materialele de baza si sa le triem pentru reciclare. disperat, am inceput sa'i zic ca eventualul aur pe care il poate scoate din acele obiecte are o valoare mult mai mica decat obiectele in acea forma. ca partea artistica, culturala, este cea care conteaza in acel loc, o eventuala reciclare anuland singura latura cu adevarat valoroasa a ceea ce se gasea acolo. oamenii lui deja se apucasera de treaba. desfaceau ansamblul si grupau in gramajoare in functie de materialul de baza.
o secunda ma intrebasem daca nu pot salva acel ansamblu ducandu'l acasa la mine. dar nu aveam cum, nu incapea. frumosul elevat al copilariei mele nu incapea in viata mea actuala. chiar si cand era vorba numai de o parte din el, de ultimul loc ramas.
i'am spus amicului ca nu pot sa il ajut sa faca asa ceva. stiam ca se baza pe mine, ca eu eram cel care ma pricepeam la ce e acolo... dar i'am zis ca nu pot sa distrug ultimul loc(!) al copilariei mele. (macar) acel loc ar fi trebuit sa ramana pentru totdeauna, protejat de trecerea timpului, protejat de disparitie, de cea mai mica alterare. am plecat si mergand pe strazile copilariei am inceput sa plang suspinand "ultimul loc... ultimul loc... nu se poate, ultimul loc...". am simtit o durere surda in capul pieptului si in mod bizar acea durere ma alina. prin existenta ei contrabalansa marea pierdere. o pierdere care nu era a mea decat circumstantial, prin faptul ca eu cunoscusem acel tip de existenta, acel mod elevat de viata care doar printr'un joc al sortii imi fusese familiar de mic. dar pierderea uriasa era a lumii intregi, saracita de acum de concretizarea materiala a stilului, elegantei, culturii, in toate obiectele necesare vietii care creaza o casa plina.
m'am dus in apropiere, in casa prietenilor mei si am incercat sa ma refugiez in matematica. n'am putut, am iesit din nou, sa caut. 
sa caut alt loc care sa mai pastreze o urma - fie si palida - din trecutul cultural, si sa mai vad, pentru ultima data, acel ultim loc, exponent al frumosului apartinand copilariei mele.
i'am gasit pe muncitorii care aproape terminasera. iar pe o masuta, triasera pentru ei, cateva cutii cu suruburi, cuie si holsuruburi. m'am intors catre prietenul meu si aratandu'i suruburile i'am zis energic: "uite, voi considerati ca aceste obiecte trebuie sa reziste trecerii timpului, sa fie folosite in continuare! fix la fel eu valorizez ceea ce voi distrugeti. obiectele in care au fost materializate cultura, rafinamentul, arta. diferenta este data de nivelul evolutiv al fiecaruia. voi atat intelegeti: suruburi. eu inteleg mai mult, voi imi distrugeti lumea pentru ca nu o intelegeti. pentru ca nu sunteti la nivelul ei. proprietarii cat mai obtin din aceasta brutala (inculta, needucata) reciclare?" si el a inceput sa frunzareasca un carnetel mic, pe masura valorificarii. atunci am realizat ca ma voi duce la acei batrani si le voi da eu banii de care au nevoie, mai multi decat ar obtine prin reciclare, oprindu'i sa nu distruga tot.
m'a lovit din nou emotia pierderii ultimului loc al copilariei mele. tot ce mai ramasese era acum in cateva cutii.
am plecat sa ma plimb putin singur pe acele strazi, lasandu'ma sa plang in voie, in hohote. "a disparut ultimul loc", "ultimul", "ultimul".
m'am trezit respirand puternic, suierat, ritmic, ca suspinand adanc.
n'am mai putut adormi la loc.
simtind in continuare emotia pierderii oricarei posibilitati a contactului fizic cu frumosul (elevat al) copilariei mele.
dupa cateva minute am simtit ca ma intregesc si cresc interior. ca si cum parti din sufletul meu care ramasesera legate de acele locuri reveneau reintregindu'ma, nemaifiind ancorate exterior de nimic.
dupa ce am scris aceste randuri senzatia de reintregire s'a mai atenuat, dar nu e pierduta complet.

.

marți, 7 martie 2017

A pierde o tara

.
Dusul pare sa fie versiunea mea a muzei. Alții au tronul
De dimineață în duș am realizat că.

Destul de mulți înțeleg ca suntem pe cale de a pierde România. Din nou. Abia ce o recâștigasem - fie și relativ - în '89. Și mai mulți (din păcate) vor înțelege pierderea abia după. După ce vor observa surprinși ca din nou lipsește mâncarea din magazine. Și hârtia igienica... pe cale de consecinta. Iar pe stradă, la cozi, în trafic... nivelul de agresivitate, de grobianism, crește din nou.

Alții, mai putini... am observat riscul pierderii ei cu niste alegeri generale în urmă. Când după Ciorbea / Constantinescu a revenit la putere mafia...

Asa ca zilele (saptamanile) astea cea mai cenzurata reacție a mea este "Pai )#@(*&#!, când acum 15 ani trageam de voi sa deschideți ochii ca e lata îmi ziceați ca neahh... imposibil, că lucrurile merg bine. Acum poftim de întoarce mortul de la groapă!"

Zic ca se poate introduce într'un test de inteligență următorul punct: (bifati una dintre variante) viitorul suna bine; exista riscul de a pierde tara; tocmai se pierde tara; tara a fost pierduta cu mult timp înainte. Evident, în funcție de bifare estimarea este de la cretin disfuncțional la ok, hamsterul e viu și învârte la rotita.

 - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

In alt plan... totuși noi chiar pierdem pe mâna noastră? Fiindca la cata istorie stiu eu statistica imi spune ca cele mai mari pierderi le'am avut importate.

Nu aș fi deloc surprins să aflăm peste niște zeci de ani că la această oră ar fi deja semnată o alta Ialta, un alt Ribbentrop. Zarurile fiind deja aruncate iar momentan să fie în societate doar vartejurile siajului create de întoarcerea carmei. Ca noi ne zbatem pe uscat, decizia e deja luata.

Rusia isi umfla iar muschii si nimeni nu i se pune impotriva cu seriozitate.

In punctele cheie din lume bate un vant bizar. Trump, Brexit si par sa mai urmeze...

Israelul, prietenul traditional al regimului Ceausescu da ajutor regimului PSD...
(ca veni vorba, daca observ acest fapt, ca Israelul e prietenul regimurilor anti-romane, voi fi judecat ca as fi antisemit?)  

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


Iar la pranz ajung sa mananc laolalta cu manageri corporatisti. Ca asa e’n tenis. 
Mesele fiind propiate ii aud cum fac planuri de viitor, de dezvoltare proprie si de personal bazata pe principiile economice vestice. 
E mentionata trecator cresterea salariala de la stat, mai mult ca o gluma. Atat. Complet rupti de realitate, fara pic de simt de anticipatie, fara calcul... Ei merg inainte cu manecile suflecate fara sa isi dea seama ca acel inainte nu va exista daca acum nu aloca niste timp pentru asigurarea viitorului pe care il considera aprioric. Firesc, corporatisti. Cu o mentalitate de “cei de deasupra au grija de asta, treaba mea e sa invart rotita asta”. 

Si da, cei de deasupra au grija de viitorul nostru. Din pacate.
.


sâmbătă, 4 februarie 2017

Raspuns Dilema Veche

.
Mai jos este un al doilea raspuns intr’o discutie pornita de la un articol din Dilema Veche. Deoarece feizbuc este o aplicatie in tonul vremii, adica de o calitate mediocra. Din nefericire acest raspuns nemaifiind la cald, e mult mai sarac, mai dezlanat, mai lung, mai ne-viu.
later edit: fascinant, dupa cca 4 ore raspunsul meu initial a reaparut, in schimb a disparut cel in care afirmam ca voi raspunde prin alta metoda avand in vedere ciudatenia mesajelor...

Asadar, argumentele pot fi “reale” dar nu “adevarate”?! Adica intram in alegerea caror realitati sunt adevarate si care nu?! Cred ca formularea dorita era alta.

Voi porni de la articol – fiindca in primul meu raspuns am lasat articolul deoparte si am pus doar contraargumentele. Se incearca trimiterea in psihanalitic a concretului. Adica se spune ca afirmatia lui Ombladon (pe care altfel nu il aprob) are baze nu reale ci psihic – emotionale. Apoi se aduce in ajutor un studiu din lumea occidentala. Dincolo de faptul ca studiul in sine are o lacuna majora (se arata ca x procente considera ca a, dar fara sa se arate daca a era fals sau nu, ceea este informatie inutila, intrucat nu spune nimic despre posibilitatea ca acele x procente sa aiba dreptate)... spuneam, dincolo de lacuna studiului exista o problema cu acesta argumentatie: este desprinsa din alt plan, este cu totul alt fenomen. 

Si da, sunt de acord. In occident (cel mai bine cunosc cazul Angliei) exista generatii tinere cu o conceptie deformata despre perechea “drepturi si obligatii”. Considera aprioric ca au toate drepturile fara ca macar din asta sa derive ca au si toate obligatiile.
Insa la noi Ombladon vorbeste despre cu totul altceva. Tineri care cer parintilor / bunicilor sa se opreasca, sa iasa acum(!) din paradigma victimelor al caror cap plecat sabia nu il taie, sau din alte paradigme nocive.  

Iar ceea ce sunt convins ca dorea sa spuna articolul poate fi cuprins intr’o singura propozitie: “Generalizarea este gresita!”...poate in doua, a doua fiind: “si ne doare aceasta generalizare”.

Da, ca orice generalizare este gresita. Si ca localizare a generatiei este gresita daca ignoram varsta lui mr. O: in alte cazuri nu totdeauna este vorba despre parinti, de multe ori este despre bunici. 

Acum, revenind la raspunsul primit. Am spus deja despre prima parte, cea cu selectia emotionala a carei realitati e adevarata. 

A doua parte e trista. Cea cu fratii din cartea “barbosului”. Pentru ca daca incepem sa facem miscarea catre origine (temporala) punand intrebarea “cum de...?” ajungem aproape inevitabil la varianta pe care o aminteam la un moment dat – concluzia ca asta e tot ce poate face mai bun omul, din cauza naturii umane, vazuta aici ca suma a limitarilor sale. Atat poate “omul”. Ceea ce e trist pentru ca, asa cum spunea dl. Liiceanu acum cativa ani “trebuie sa te pacalesti cumva”. Pentru ca altfel iti pierzi motivatia de a mai... orice. La fel si Hesse spunea in una din povestioarele sale, nu trebuie pierduta increderea in posibilitatile omului. 

Din acest motiv sunt de parere ca nu trebuie sa mergem inapoi. Fiindca este un drum inchis.
Este mult mai sanatos sa lasam tinerii sa caute intr’un orizont apropiat (una-doua generatii) cauzele si sa incerce sa gaseasca solutii. Un rol major al nostru ar fi in a le spune care solutii nu au functionat, si de ce, pentru a nu pierde timpul alergand in cerc.

Si a mai ramas un subiect. Generatia pe care o aparati. Stiu ca ati avut o putere limitata, dar in acelsi timp STIU ca nu ati folosit tot ce se putea folosi. Nu individual, dumneavoastra, ci generatia. Chiar daca este dureros, nu inseamna ca e fals. Sunt limitarile umane care nu au permis celor care au trait prea mult in acel regim sa reactioneze dupa ‘89 cu suficienta fermitate impotriva nedreptatilor, impotriva “stricarii” sociale?! Posibil, probabil. Cel putin in cazul tatalui meu (din generatia dumneavoastra) asa a fost. Asta inseamna ca nu este o “vina” in deplinul sens al cuvantului dar la fel de bine inseamna ca noua ne creaza o frustrare obiectiva.

In raspunsul initial – pierdut pe facebuc – exista o incheiere organica. Acum nu mai... curge. Era ceva legat de faptul ca articolul contraataca tinerii acuzandu'i ca sunt orbiti de catre emotional, in timp ce vad ca este invers. Autorul articolului este cel care pe baze emotionale inchide ochii asupra unor realitati catalogandu'le neadevarate. Este genul de fenomen care ma face sa ma opresc si sa raspund, sa nu mai trec tacand mai departe si spunandu'mi doar interior: "asta este tot ce poate natura umana".
.